Informații importante pentru operatorii HoReCa, privitoare la deschiderea sezonului teraselor din Alba Iulia

Odată cu vremea bună apar și solicitările operatorilor economici din domeniul HORECA pentru amenajarea teraselor sezoniere pe domeniul public al Municipiului Alba Iulia. Pentru desfășurarea acestei activități reamintim că există un Regulament privind ocuparea domeniului public, aprobat prin HCL nr. 311/2024, care stabilește condițiile de amplasare și modul de amenajare al teraselor.

În această postare facem referire la comerțul de întâmpinare pentru unitățile de alimentație publică, adică terasele amplasate în fața restaurantelor sau a localurilor, pentru care este necesar contract de închiriere a domeniului public.

Cum se obține Certificatul de Urbanism pentru terasa sezonieră:

Pentru amenajarea unei terase de tip comerț de întâmpinare, primul pas este solicitarea Certificatului de Urbanism.

Cererea se poate depune astfel:

online – www.urbanism.apulum.ro

(secțiunea cereri)

fizic – Biroul Unic, camera 7, Primăria Alba Iulia

Documentele necesare:

cerere tip completată în aplicație sau la ghișeu

extras de carte funciară al spațiului de alimentație publică

copie după CUI-ul agentului economic

copie după Certificatul Constatator emis de Registrul Comerțului (pentru punctul de lucru, după caz)

copie după actul de identitate al reprezentantului legal

plan de situație cu suprafața de teren pentru amplasarea terasei

Procedură simplificată pentru antreprenori

Pentru a sprijini mediul de afaceri din domeniul HORECA, verificarea privind datoriile la bugetul local nu mai trebuie făcută de solicitant.

Această verificare se realizează administrativ, intern, de către Primărie.

Amenajarea teraselor

Regulamentul aprobat de Consiliul Local include:

  • modele de amenajare recomandate
  • tipuri de mobilier
  • palete de culori și materiale

Dacă terasa este amenajată exact conform regulamentului, NU mai este necesar avizul Comisiei Tehnice de Evenimente.

Dacă operatorul economic dorește o amenajare personalizată, diferită de variantele prevăzute în regulament, avizul Comisiei Tehnice de Evenimente devine obligatoriu. Spațiul public aparține tuturor cetățenilor, iar modul în care acesta este amenajat contribuie direct la imaginea pe care municipiul Alba Iulia o prezintă atât locuitorilor, cât și turiștilor care ne vizitează.

Din acest motiv, îi încurajăm pe toți operatorii economici să respecte prevederile regulamentului privind amenajarea teraselor. Identitatea vizuală a spațiului public este mai mult decât un detaliu estetic – este un adevărat ambasador al orașului nostru.

Dacă observați nereguli în desfășurarea activităților de comerț sezonier, vă rugăm să le semnalați la adresa: office@apulum.ro în atenția Direcției Urbanism și Amenajarea Teritoriului, arh. șef Alexandru Damian.

Pentru o mai bună informare, atașăm și anexele regulamentului de ocupare a domeniului public, astfel încât toată lumea să poată vedea modul de amenajare recomandat pentru amenajarea teraselor, a transmis Primăria

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*