Cadavrul carbonizat al unui bărbat a fost găsit într-o rulotă, în apropiere de Craiva

La data de 13 decembrie 2025, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în extravilanul localității Craiva, ar fi ars o rulotă, iar în interior ar fi o persoană carbonizată.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că, în interiorul rulotei, se află o persoană carbonizată. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din localitatea Hlipiceni, județul Botoșani.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, a anunțat, sâmbătă, Biroul de presă al IPJ Alba.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*