Centrul Județean de Excelență Alba își dezvoltă activitatea și în acest an școlar

Centrul Județean de Excelență Alba (CJEx Alba) și-a extins activitatea în anul școlar 2025 – 2026 prin lărgirea ariei de discipline la care se organizează grupe de de studiu și prin creșterea numărului de grupe. De asemenea, activitatea instituției se extinde și din punct de vedere geografic, pentru a acoperi cât mai multe zone din județ și pentru a oferi, astfel, cât mai multor elevi posibilitatea de a se înscrie în programele de pregătire ale CJEx Alba. Instituția funcționează ca unitate de educație extrașcolară cu personalitate juridică și are ca misiune principală sprijinirea elevilor capabili de performanță școlară.

În fiecare an conducerea CJEx Alba desfășoară o campanie de promovare, astfel încât să crească numărul de elevi beneficiari. În acest an școlar elevii au posibilitatea de a se pregăti la 24 de discipline (în creștere cu 3, față de anul trecut), cu predare în limba română sau maghiară. De asemenea, dacă în anul școlar trecut au funcționat 44 de grupe, cu un total de 521 de elevi, în prezent numărul grupelor a crescut la 47, însumând peste 530 de cursanți.

Conducerea instituției își propune menținerea unui ritm constant de creștere instituțională, motiv pentru care, începând de luna trecută a fost reluat programul de vizite în diferite unități de învățământ din județ. Scopul acestor întâlniri este prezentarea activității instituției și obținerea de feedback din partea elevilor, profesorilor și părinților, precum și evaluarea interesului pentru oferta educațională propusă. Astfel de acțiuni au fost organizate și în anii trecuți, dovedindu-se utile pentru ajustarea programelor Centrului.

Profesorul Adrian Simion, directorul CJEx Alba, subliniază importanța colaborării cu toți partenerii educaționali: „Suntem interesați să dezvoltăm relații cu cât mai mulți actori ai comunității, deoarece parteneriatul școală–comunitate–familie este esențial pentru evoluția elevilor. Printre obiectivele activităților noastre se numără identificarea opțiunilor educaționale ale elevilor, informarea corectă a tuturor celor implicați cu privire la viziunea și misiunea centrului, discutarea direcțiilor de dezvoltare, precum și obținerea de feedback privind colaborarea dintre cadrele didactice, conducere, elevi și părinți.” Directorul subliniază și rolul sprijinului psiho-emoțional acordat elevilor înaintea competițiilor, precum și importanța consultării cu comunitatea în definirea obiectivelor pe termen mediu și lung. „Ne dorim formarea unui nucleu educațional orientat spre dezvoltarea maximă a capacităților individuale. De aceea, feedback-ul elevilor, profesorilor și părinților este esențial. Avem o colaborare excelentă cu asociația părinților și suntem interesați să consolidăm legăturile cu autoritățile locale și mediul de afaceri, fiindcă performanța în educație necesită resurse”, a mai precizat acesta.

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*