Acum exact 2 ani, in septembrie 2010, scriam un articol (Equilibrum si anti- equilibrum) despre abc-ul acceptarii deficitului bugetar controlat si a finantarii acestuia prin imprumuturi care sa fie directionate spre investitii si spre dezvoltare, ca premisa primordiala a crearii unei valori adaugate reale in economie si implicit, a relansarii acesteia. Inca de pe atunci insa se observa ca sportul preferat al politicienilor nostri era indatorarea tarii si redirectionarea surselor trase din imprumuturile externe (fie de la FMI, Banca Mondiala sau fie de la institutii financiare private) inspre doua mari directii: rezerva BNR si plata pensiilor si a salariilor bugetare.
Cel putin discutabila strategie as putea spune, insa decizia de a pompa resurse financiare inspre conturile BNR si buzunarele bugetarilor rezida cel putin din doua motive psihologice de care romanilor, istoric, le este foarte frica, si anume: cursul de schimb si banul din buzunar. La fel de discutabila si incapacitatea politicienilor de aproape un sfert de secol in a elimina din constiinta colectiva romaneasca aceste doua „sperietori”. Au intrat de asemenea in desuet avertismentele venite din toate sferele societatii la adresa unei turme inerte de politicieni infierbantati de lupte politice, avertismente care mai de fiecare data aduceau in discutie ca o investire cumpatata banului public imprumutat poate impusca mai multi iepuri dintr-o data, printre care si cei doi numiti „cursul valutar”si „leafa de la buzunar”.
Mai deunazi aceeasi clasa politica romaneasca total rupta de cel mai elementar bun simt de gestiune financiara primara, anunta, cu titlu de mare victorie a Guvernului, contractarea unui imprumut extern in valoare de 750 milioane de EUR, pe o perioada de 6 ani, cu o dobanda de 5,15%. O mare victorie ca reusim sa ne imprumutam ! Si binenteles ca acest nou imprumut va fi directionat catre rezerva BNR. Ramane ca din partea noastra a tuturor romanilor sa ne punem speranta in abilitatea BNR de a infuza aceste surse intr-o piata valutara foarte volatila si de a obtine niste beneficii mai mari pentru economia romaneasca decat marja de dobanda de 5,15%. Care, in opinia mea, nu este una mica (asa cum din comunicat s-ar putea deduce ca se incearca sa se induca), atata vreme cat institutiile private de credit practica frecvent pe piata creditului coporatist din Romania dobanzi mai mici decat 5,15%. Bineinteles ca daca orice oficial al Ministerului Finantelor ar fi intrebat despre aceste lucruri, ar gasi o multime de motive care sa justifice argumentele acestui „mare succes”. Insa mai mult ca sigur ca in capul nici unui oficial de acolo, nu exista nici o strategie coerenta pe termen mediu si lung de stabilizare financiara a economiei romanesti si implicit a executiei bugetare, ci doar un talmes-balmes de invarteli si inginerii economico-financiaro-partinice. Ceea ce in opinia mea, este deosebit de grav.
Colac peste pupaza, Comisia Europeana a hotarat: 25% din fondurile europene accesate de Romania prin POS – T, POR, POS-CCE si POS – MEDIU in perioada Ianuarie 2007 – Octombrie 2011 trebuie returnate de catre Statul Roman.Cauza principala: nereguli descoperite in derularea procedurilor de achizitii publice. Din putinul de bani pe care Romania a reusit sa-l acceseze din Fondurile Europene puse la dispozitia tarii noastre in perioada 2007-2013 iata ca trebuie sa mai si returnam 25%. Fara a considera cat de putin exhaustive exemplele de mai sus, avem cel putin doi piloni ai masurarii eficientei aparatului de gestiune financiara a Statului Roman. Este de departe o imagine jalnica a unor politicieni care emit frecvent semnale de subcorticalitate atunci cand gestiunea finantelor tarii este pusa in discutie. Poate ca unora li se par dure aprecierile, insa dupa 23 de ani de bajbaieli impotente, eu spun ca sunt cel putin ingaduitoare.
Razvan Secara
Fii primul care comentează