Un tânăr din Mihalț a fost amendat cu 20.000 de lei pentru nerespectarea Ordonanței Militare nr 3/ 2020. Beat fiind și fără să posede permis de conducere, a ieșit la plimbare cu autoturismul proaspăt cumpărat, pentru a-l proba, pe străzile din comună. A acroșat un autoturism parcat și a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest și recoltării mostrelor de sânge. S-a ales și cu dosar penal.
În seara zilei de vineri, 10 aprilie 2020, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj, în timp ce acționau pe raza comunei Mihalț, l-au depistat pe un tânăr de 32 de ani, din comună, care fusese implicat într-un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, produs de strada Principală din Mihalț.
Tânărul era într-o vădită stare de ebrietate și le-a spus polițiștilor că a ieșit la o plimbare cu autoturismul proaspăt cumpărat, pentru a vedea cum merge.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus la spital, pentru recoltarea mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, dar a refuzat să se supună și acestei proceduri.
Față de tânăr a fost întocmit dosar penal, pentru conducere fără permis și refuz de prelevare de mostre biologice, iar polițiștii l-au sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 20.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3 din 2020.
“Am ajuns, din nou, la Heria, cu lemne și daruri pentru trei familii. 14 copii se bucură de acestea (unul în burtică, asta ca să nu mă depărtez de țelul meu de a proteja viața …
La data de 7 decembrie 2025, în jurul orei 09.20, polițiștii din Aiud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DN 1, a avut loc un eveniment rutier. Polițiștii s-au …
A câștigat primul set și a revenit spectaculos în al doilea de la 0-5, la 6-5! Din păcate, pierde la tie-break setul doi și mai are și ghinion și se accidentează! Setul trei a fost pierdut, …
Fii primul care comentează