Un român care știa că e infectat cu coronavirus a călătorit de la Madrid la Otopeni.

„În cursul zilei de 17 martie a.c., pe Aeroportul Otopeni, a aterizat o aeronavă cu pasageri la bordul căreia se afla un cetățean român, îmbarcat la Madrid, care a prezentat un certificat medical eliberat de autoritățile spaniole care confirmă infectarea cu noul coronavirus (COVID-19)”, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

Avionul RyanAir a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă la ora 12:25.

Bărbatul NU a respectat recomandarea autorităților spaniole, prevăzută în document, de a rămâne în autoizolare timp de 14 zile.

Autoritățile române mai precizează că „persoana a prezentat pe parcursul zborului simptome specifice și a fost preluată de personalul DSP prezent la aeroport și transportată cu izoletă la INBI Matei Balș.”

S-a trecut la identificarea pasagerilor din aeronavă, în număr de aproximativ 60 de persoane, pentru demararea urgentă a anchetei epidemiologice.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*