Traversăm o perioadă absolut nouă pentru noi toți, în care trebuie să luptăm cu un inamic nevăzut, a cărui strategie nu poate fi anticipată. Pentru aceasta, fiecare dintre noi este așteptat să își aducă aportul respectând regulile impuse de autorități și venind în ajutor cu idei și sugestii.
Andreea Mitrofan, coordonator regional PLUS, explică felul în care telemunca ajută la combaterea răspândirii virusului covid-19 și explică felul în care aceasta poate fi aplicată cu mare ușurință, venind în ajutorul stării de urgență ce va fi declarată începând de mâine, prin limitarea interacțiunii sociale și menținerea economiei în stare de funcționare acolo unde este posibil.
Andreea Mitrofan a fost aleasă în luna decembrie coordonator PLUS al regiunii centru. Coordonatorii regionali au rolul de a asigura colaborarea și schimbul de experiență dintre filialele județene PLUS din aceeași regiune, implementarea unitară la nivel regional a hotărârilor structurilor de conducere ale PLUS de la nivel național, precum și reflectarea în politicile propuse de PLUS la nivel național a ideilor, propunerilor și nevoilor identificate la nivel regional.
Cu toate ca se practică de ani buni în România, telemunca a făcut obiectul unei reglementări legale de sine-stătătoare mult după ce alte țări o priveau ca pe o normalitate. Telemunca sau remote job este reglementată la noi în țară prin Legea 81/2018 și definită ca „Forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat şi voluntar, îşi îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei, ocupaţiei sau meseriei pe care o deţine, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puţin o zi pe lună, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor”. Uneori telemunca a fost confundată cu munca la domiciliu, dar această din urmă formă de prestare a activității, existentă legal încă din 2003, deci cu mult înainte de reglementarea telemuncii, este definită de art. 108 din Codul Muncii după cum urmează: „sunt considerați salariați cu munca la domiciliu acei salariați care îndeplinesc, la domiciliul lor, atribuțiile specifice funcției pe care o dețin.”
Așadar, cele două modalități de organizarea muncii, deși asemănătoare ca formă, sunt diferite în aspectele lor esențiale: locul de desfășurare, instrumentele necesare și stabilirea programului. Dacă munca la domiciliu se desfășoară în mod exclusiv la domiciliul salariatului, când vine vorba de un angajat aflat pe o plajă, ținând un laptop în brațe, am putea avea surpriza ca el să se afle în timpul programului de lucru, desfășurându-și activitatea remunerată în forma de remote job. Aici intervine și cea de-a doua diferență majoră între cele două moduri de lucru : în timp ce munca la domiciliu poate fi chiar și în sfera de producție, acoperind o paletă mai largă de activități, telemunca privește strict acele activități care sunt realizate prin intermediul tehnologiei informatiilor. De asemenea, potrivit art. 108 al. 2 din Codul Muncii, salariaţii cu munca la domiciliu îşi stabilesc singuri programul de lucru, stabilind împreună cu angajatorul doar orele în care acesta din urmă este în drept să le verifice activitatea. În schimb, telesalariatul își organizează programul de comun acord cu angajatorul, acesta din urma asigurându-se și că salariații interacționeaza și nu sunt izolați.
Aspectul economic și social nu este deloc de neglijat din ambele părți. Dacă pentru angajator cheltuielile cu întreținerea scad semnificativ, pentru angajat primează aspecte de ordin social, care îi pot îmbunătăți starea de bine și pot crește productivitatea muncii, mai ales prin prisma avantajelor acestui tip de muncă în cazul salariaților cu copii mici. De asemenea, nu trebuie neglijată nici decongestionarea urbană care vine ca o consecință a acestor tipuri de muncă, ridicând calitatea vieții în general.
Dezavantajul major pe care formele de muncă la distanță îl prezintă este posibilitatea ca, în timp, salariatul implicat în acest tip de activitate să devină izolat, să piardă nu doar din abilități, ci și contactul cu mediul activ, dar aceste aspecte pot fi gestionate prin diverse tipuri de team-building, prin evenimente organizate de angajator sau, poate, chiar de stat, prin programe guvernamentale dedicate.
Din cele expuse până acum înțelegem că o soluție care ar putea ajuta companiile să nu intre în colaps din cauza măsurilor luate pentru evitarea infectării cu COVID-19 ar fi exact încurajarea muncii la domiciliu sau a telemuncii, în sectoarele care permit acest lucru. De la servicii de contabilitate, traduceri, profesii liberale în care munca la domiciliu este nu doar posibilă, ci și profitabilă, chiar și anumite sectoare de producție ar putea fi încurajate să se orienteze, măcar temporar, către alternativele care ar putea duce la evitarea expunerii în colectivitate, fără a bloca proiectele în curs. Atât ca formă de protecție, cât și ca formă de continuare a activității, angajații ar putea găsi, de comun acord cu angajatorii, modalități prin care să-și continue activitatea la domiciliu, limitând deplasarea zilnică la locul de munca și evitând contactul cu zone unde riscul de îmbolnăvire este ridicat, cum ar fi transportul public. Într-o perioadă în care expunerea în colectivitate vine cu un risc deloc de neglijat, autoritățile trebuie sa găseasca soluții de limitare a acestui tip de interacțiune, fără a bloca activitățile economice. Prin măsuri de sprijin adresate agenților economici, prin informarea și prin îndrumarea acestora înspre folosirea inteligentă, extinsă și interpretativă a alternativelor oferite de legislație, instituțiile statului trebuie să arate că înțeleg pe deplin gravitatea urgenței sanitare cu care se confruntă întreaga lume și pot veni în sprijinul societății cu planuri viabile de limitare a unei crize economice care poate destabiliza profund mediul de afaceri deja afectat de instabilitatea politică a ultimelor luni.
Importanța unor măsuri luate în timp util și minimizarea riscurilor devine, astfel, o prioritate mai mult ca niciodată. În același timp, acesta poate fi un bun moment în care mediul economic să descopere beneficiile acestor tipuri de muncă și pe termen lung.

Fii primul care comentează