La data de 18 iunie 2019, în jurul orei 20.20, polițiștii rutieri din Alba Iulia l-au depistat pe un bărbat de 64 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe b-dul Ferdinand din Alba Iulia, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Fii primul care comentează