Ziua Internațională a Sărutului a fost înființată în 2006 pentru a se concentra asupra sărutului care are loc între îndrăgostiți și pentru a sărbători locul pe care acesta îl ocupă în societatea noastră. Unul dintre cele mai surprinzătoare lucruri legate de această sărbătoare este cercetarea care a arătat că 5% dintre persoanele cu vârsta de peste 45 de ani se sărută de cel puțin 31 de ori pe săptămână!
Expresie a afecţiunii umane, sărutul trimite o cascadă de impulsuri prin neuroni şi eliberează un amestec de hormoni dintre care cele mai importante sunt oxitocina, care mediază relaţiile sociale, dopamina, cu rol în stimularea dorinţei şi serotonină, care contribuie la o stare de bine şi fericire. De asemenea, sărutul reduce nivelul cortizolului (hormon al stresului). Sărutul reduce tensiunea arterială, îmbunătăţeşte sistemul imunitar şi reduce reacţiile alergice, conform www.healthline.com.
Ca manifestare culturală, sărutul este prezent în foarte multe opere de artă. Constantin Brâncuşi a exprimat această formă a afecţiunii umane în seria de sculpturi „Sărutul” precum şi în lucrarea monumentală „Poarta sărutului”.
În pictură, sărutul a fost imortalizat, printre alţii, de către Francesco Hayez (1859), Gustav Klimt (1908), Edvard Munch (1897), Pablo Picasso, Marc Chagall, Rene Magritte, Roy Lichtenstein sau Banksy, notează www.widewalls.ch.

Fii primul care comentează