Iuliu Maniu (n. Şimleul Silvaniei, 8 ianuarie 1873- m. Sighet, 5 februarie 1953). Studiile superioare în drept la Budapesta şi Viena. 1898-1915 avocat al Mitropoliei Române Unite din Blaj. În 1906 obţine un prim mandat de deputat la Vinţul de Jos, comitatul Alba.
Joacă un rol important în evenimentele care au condus la unirea din 1918, participând ca delegat la adunarea de la Alba Iulia şi fiind ales preşedinte al Consiliului Dirigent (guvernul de tranziţie al Transilvaniei până la 4 aprilie 1920).
După fuzionarea Partidului Naţional Român cu Partidul Ţărănesc, la 10 octombrie 1926, devine preşedinte al PNŢ şi, peste doi ani, la 8 noiembrie 1928, preşedinte al Consiliului de Miniştri. La alegerile din decembrie 1928, PNŢ obţine 77,7% din totalul voturilor exprimate. Guvernarea naţional-ţărănistă este puternic afectată de marea depresiune economică şi, după 1930, de politica destructivă a regelui Carol II.
Între 1938-1944, Iuliu Maniu se manifestă ca ferm opozant faţă de regimurile de esenţă totalitară ce s-au succedat în fruntea ţării: autoritarismul carlist, eşuat lamentabil în 1940, legionarismul şi dictatura militară a lui Antonescu. Totuşi, deşi refuză colaborarea cu puterea, Maniu nu ezita să se pronunţe ferm, prin proteste intransigente, în momentele cruciale care au dus la căderea frontierelor şi la războiul antisovietic.
Joacă un rol important în preliminariile şi actul de la 23 august 1944, devenind într-o primă etapă ministru fără portofoliu în primul cabinet Sănătescu. Mai târziu, ocupaţia sovietică şi preluarea puterii de către comunişti la 6 martie 1945 şi-au propus distrugerea lui Iuliu Maniu şi a PNŢ, consideraţi ca principal obstacol în calea comunizării României.
În iulie 1947, partidul este scos în afara legii, iar Maniu, Mihalache şi ceilalţi conducători sunt arestaţi, judecaţi şi condamnaţi.
În etate de aproape 75 de ani la data arestării, Maniu este condamnat pentru înaltă trădare şi spionaj în favoarea anglo-americanilor. Sentinţa a fost dată în data de 12 noiembrie 1947.
Iuliu Maniu, alături de alţi fruntaşi ţărănişti, este întemniţat întâi în penitenciarul Galaţi, iar din august 1951, la Sighet. Aici moare la 5 februarie 1953, fiind aruncat într-o groapă anonimă, motiv pentru care rămăşiţele lui trupeşti nu au putut fi identificate nici până astăzi.
Fii primul care comentează