La sfârşitul lunii ianuarie 2020, rata şomajului înregistrat la nivelul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba a fost de 3,18%, cu 0,08 pp sub valoarea înregistrată la finele aceleiași luni ale anului 2019.
Numărul total de şomeri înregistrați la finele lunii ianuarie, 5356 persoane, a crescut cu 138 persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor, 1811 au fost şomeri indemnizaţi şi 3545 neindemnizaţi.
Pe medii de rezidență, numărul şomerilor la finele lunii ianuarie se prezintă astfel: 1921 şomeri provin din mediul urban şi 3435 şomeri provin din mediul rural.
Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (27,44%), urmaţi de cei din grupa de vârstă 30-39 de ani (20,16%), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (5,86%).
Structura şomajului pe grupe de vârstă la finele lunii ianuarie 2020 se prezintă sugestiv astfel:
| Grupa de vârstă | Stoc la finele lunii |
| Total | 5356 |
| < 25 ani | 630 |
| între 25-29 | 314 |
| între 30-39 | 1080 |
| între 40-49 | 1470 |
| între 50-55 | 932 |
| peste 55 ani | 930 |
Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii cu studii gimnaziale şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Alba (73,18%). Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 21,34% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,48%.

Fii primul care comentează