Activităţile planificate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba în cadrul „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, ediţia a VII-a au continuat şi în zilele de 26 şi 27 septembrie. Miercuri, 26 septembrie, poliţiştii judeţului nostru au desfăşurat activităţi care au vizat prevenirea infracţiunilor de furt din locuinţe, din autovehicule dar şi prevenirea furturilor din case de vacanţă. În acest sens, poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu poliţiştii de proximitate şi cu poliţişti cu atribuţii în domeniul sistemelor de securitate, precum şi cei de la posturile de poliţie rurală au desfăşurat activităţi de informare a cetăţenilor şi a reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari, cu privire la măsurile de securitate ce le pot lua pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor de furt, distribuindu-le totodată materiale cu caracter informativ preventiv.
Pentru prevenirea furturilor din locuinţe, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, recomandă:
-Nu primiţi în casă persoane necunoscute care oferă spre vânzare diverse bunuri
-Nu lăsaţi uşa descuiată nici pe timpul zilei, nici pe timpul nopţii, chiar dacă vă aflaţi la domiciliu
-Când plecaţi de acasă, încuiaţi uşile şi ferestrele! Asiguraţi anexele
-Nu vă lăudaţi cu bunurile de valoare şi sumele de bani pe care le deţineţi
Azi, 27 septembrie, poliţiştii au acordat o atenţie deosebită prevenirii criminalităţii în ceea ce priveşte tâlhăriile. Astfel, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Compartimentului Poliţiei de Proximitate şi cei din mediul rural au desfăşurat activităţi cu caracter informativ – preventiv în zonele aglomerate (pieţe, centre comerciale şi parcările acestora, autogări şi mijloacele de transport în comun), informând cetăţenii asupra importanţei respectării măsurilor de prevenţie.
Pentru prevenirea infracţiunilor de furt şi tâlhărie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă cetăţenilor :
– să fie atenţi la genţi, poşete şi buzunare în zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, supermarketuri
– să ţină, pe cât posibil, genţile şi poşetele aşezate în faţa
– să nu păstreze banii, telefoanele mobile şi cardurile în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei
– să nu poarte la vedere bijuterii de valoare
– să nu se deplaseze neînsoţiţi, pe timp de noapte, în zone neiluminate sau rău famate
Activităţile cuprinse în programul Săptămânii Prevenirii Criminalităţii ediţia a VII-a vor continua vineri, 28 septembrie, cu activităţi de informare şi educaţie rutieră. Tot vineri, începând cu ora 10,00, în zona Schit din Alba Iulia, se va desfăşura concursul de orientare sportivă la care vor participa elevi din clasele V – XII ai şcolilor din judeţul Alba.

Fii primul care comentează