25 martie| PROGRAMUL activităților desfășurate în județ cu ocazia Zilei Poliției Române

În contextul aniversării, la data de 25 Martie, a 202 ani de tradiție şi continuitate a Poliției Române în slujba cetățenilor, Inspectoratul de Poliție Județean Alba organizează și în acest an, manifestări educative, cultural – sportive și de promovare a profesiei de polițist.

Caravana promovării profesiei de polițist va fi prezentă în unități de învățământ din Cugir și Aiud, iar activitățile vor fi susținute de polițiști de la Serviciul Pentru Acțiuni Speciale, prevenire, siguranță școlară, ordine publică și rutieră.

În cadrul proiectului, intitulat „Polițist pentru o zi”, care a ajuns la ce-a de-a treia ediție, miercuri 20 martie, 20 de liceeni, care își doresc să îmbrățișeze cariera de polițist, vor avea parte de o experiență specială alături de polițiști de la siguranță școlară, ordine publică, rutieră, investigații criminale și criminalistic.

Programul va fi completat cu un antrenament fizic care va fi realizat de polițiștii  Biroului Pregătire Profesională, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Respectând tradiția ultimilor ani, în context aniversar, Inspectoratul de Poliție Județean Alba organizează și competiții sportive (fotbal, tir, table, tenis de masă și cross fit), la care vor lua parte angajații instituției.

Activități de tipul ”Ziua porților deschise” vor avea loc, în această perioadă, la nivelul polițiilor municipale și orășenești.

Luni, 25 martie, începând cu ora 10,00, în Piața Cetății din Alba Iulia, vor avea loc activități demonstrative și vor fi expusese mijloace de intervenție. La aceste activități sunt invitați să participe toți cei interesați să interacționeze cu polițiștii.

Festivitatea aniversară va avea loc, luni 25 martie, la Muzeul Principia din Alba Iulia, prilej cu care, în prezența invitaților, vor fi prezentate avansările în gradul profesional următor și vor fi acordate diplome și distincții polițiștilor care au dat dovadă de curaj deosebit sau au contribuit la salvarea de vieți omenești.

Pentru organizarea activităților dedicate Zilei Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Alba este sprijinit de Primăria Municipiului Alba Iulia, Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba, asociațiile polițiștilor Apulum Pol și Dinamo, Corpul Național al Polițiștilor Alba, Asociația Internațională a Polițiștilor – Regiunea I Alba și sindicatele reprezentative.

Despre Redacția ProAlba 37540 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*