21 de străzi din Alba Iulia vor rămâne fără gaz metan. Anunțul furnizorului și străzile afectate

Pentru efectuarea unor lucrări de cuplare a unor conducte și branșamente noi la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, marți, 18 iunie a.c., în intervalul orar 08:30-14:30, pe următoarele străzi din municipiul Alba Iulia: Șoseaua de centură (parțial), Gemenilor Regimentul 5 Vânători, Digului, Ana Ipătescu, Lupa Capitolina, Ion Heliade Rădulescu, Adrian Păunescu, Nicolae Pleșoianu, Alexandru Zane, Alecu Russo, Cristian Tell, Elena Cuza, Gheorghe Magheru, Cezar Boliac, Gheorghe Sion, Ioan Constande, Petrache Poenaru, Dacilor, Liliacului și Ion Ghica.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).

Lucrările fac parte din două proiecte de investiții ale companiei desfășurate în municipiul Alba Iulia, în valoare de peste 3 milioane de lei, pentru modernizarea a mai mult de 5 kilometri de conducte și branșamente de gaze naturale care alimentează consumatorii de pe străzile: Regimentul 5 Vanatori, Petru Dobra, I.C. Brătianu, Dacilor și Liliacului.

Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfășurarea acestor lucrări care au ca scop final îmbunătățirea serviciului de distribuție a gazelor naturale pentru consumatori.

Despre Delgaz Grid

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, care deservesc 3,6 milioane de clienți. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,3 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,4 miliarde de euro.

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*