Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, organizează, în perioada 2 – 3 iunie 2016, a IV-a ediţie a Festivalului Național “Voices”. În cadrul festivalului va avea loc Concursul Național de Interpretare Muzică Ușoară pentru tineri și studenți, la care vor participa cele mai bune voci din centrele universitare din ţară, şi două super concerte. Festivalul este singurul de acest gen din ţară şi urmăreşte evaluarea calităților vocale și promovarea tinerilor și studenților talentați în domeniul muzicii ușoare.
Juriul concursului îl are ca preşedinte pe Viorel Gavrilă, compozitor şi dirijor, preşedintele juriului Selecţiei Naţionale Eurovision 2015 şi vicepreşedintele UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor. Membrii juriului vor fi cântăreaţa de muzică pop și vedetă de televiziune, Nico, Daniela Floroian, directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, Claudiu Marean, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia şi Constantin Şalapi, directorul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş. Premiile concursului constau în: TROFEU: 2000 lei, Locul I: 700 lei, Locul II: 500 lei, Locul III: 300 lei.
PROGRAM:
Joi, 2 iunie, ora 20:00, PUB SKIT” 77
Concurs naţional de interpretare muzică uşoară pentru tineri şi studenţi
Recital Gabriel Cîndea, câştigătorul ediţiei 2015
Recital NICO
Vineri, 3 iunie, ora 20:00, Mira Summer-Şanţurile Cetăţii
DJ ET-Moving Elements
Gala Laureaților
Concert Dan Helciug& Spitalul de Urgență
Fii primul care comentează