În perioada 28-29 iulie 2023, peste 330 de polițiști și jandarmi din județul Alba au acționat, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
Cu ocazia acțiunilor desfășurate, au fost legitimate 1.100 de persoane și au fost verificate 633 de autovehicule.
Au fost constatate 294 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 71.570 lei. Au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și au fost reținute 10 permise de conducere, două dintre acestea pentru conducere sub influența alcoolului și unul pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de kilometri/oră.
Au fost efectuate 163 de testări privind consumul de alcool și droguri, iar polițiștii au constatat 11 infracțiuni.
Fii primul care comentează