15 copii din județul Cluj au ajuns, în zorii zilei, la spitalul din Aiud cu simptome de toxiinfecție alimentară. Micuții se aflau într-o tabără, la Rimetea

perfuzie1Cei 15 copii din județul Cluj au vârste cuprinse între 10 și 14 ani și se aflau într-o tabără tematică de dansuri populare, la Rimetea. Vineri dimineața, în jurul orei 5, ei au fost aduși la spitalul din Aiud cu febră și vărsături, simptome care, potrivit medicilor, sunt specifice unei toxiinfecții alimentare. Patru dintre micuți au fost aduși la spitalul din Alba Iulia iar ceilalți au rămas la Aiud. Toți sunt sub îngrijire de specialitate și se simt mai bine. Direcția de Sănătate Publică a deschis o anchetă în acest caz. Din primele informații, cei 15 copii ar fi mâncat la casa în care erau cazați. Cercetările urmează să stabilească cu exactitate vina proprietarului. Se pare că acesta nu ar fi avut autorizație de funcționare pentru a primi turiști.

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*