15-17 martie: Târgului Grădinarului își deschide porțile la Alba Mall. Merită să mergeți!

targul gradinarului afisConsiliul Judeţean Alba organizează cea de-a V-a ediţie a Târgului Grădinarului care se va desfăşura în perioada 15-17 martie 2013, între orele 10.00 și 19.00, la Alba Mall. Este un târg dedicat horticultorilor, producătorilor şi distribuitorilor de produse necesare amenajării şi întreţinerii grădinilor şi parcurilor precum şi publicului larg interesat de achiziţionarea acestora. Va fi expusă o gamă largă de produse pentru grădinărit: seminţe, răsaduri, arbuşti, pomi fructiferi şi ornamentali, plante decorative, produse fitosanitare, mobilier şi accesorii pentru grădini, unelte şi echipamente pentru întreţinerea grădinilor şi a spaţiilor verzi,  instalaţii de irigat, perdele de ceaţă, etc. Printre participanți se numără și compania Toskana Garten care pregătește un stand de excepție.

Declarație Florin Mărginean, manager general Toskana Garten

Partenerii Consiliului Judeţean Alba la acest eveniment sunt: Filiala Judeţeană Alba a Asociaţiei Amicii Rozelor din România, Primăria municipiului Alba Iulia, Toskana Garten, Grădina cu Flori, Garden Centrum, Ambient şi Alba Mall.

Şi în acest an programul târgului este unul foarte bogat:

–         Doctorul plantelor este prezent la târg putand fi consultat cu privire la bolile plantelor, tratamente şi recomandări pentru îngrijirea plantelor

–         Atelier de pictură Ebru – arta turcă a picturii pe apă, susţinut de artiştii amatori Gevria şi Sezai Suliman de la Centrul cultural Turc din Constanţa

–         Topiaria – demonstraţie de tundere ornamentală a arborilor şi arbuştilor susţinută de Toskana Garten

–         Primăvara – formă şi culoare, atelier de creaţie şi pictură pe ceramică susţinut de Cătălin Cioancă

–         Dansuri moderne şi momente de Flash mob

–         Flori pe şevalet, expoziţie şi atelier de pictură susţinut de Isabelle şi Beatrice Susan

–         Tombola organizată de parteneri

Pentru sprijinirea fermierilor care cultivă legume şi le distribuie în cadrul Pieţei volante, Consiliul Judeţean Alba a iniţiat în cadrul Târgului Grădinarului o acţiune prin care se vor realiza în mod gratuit pentru aceştia un set de analize pedologice cu scopul de a determina parametrii şi caracteristicile solului cultivat. Rezultatele analizelor pedologice vor fi însoţite de recomandări ale specialiştilor cu privire la fertilizarea parcelelor pe care fermierii cultivă legume.

În galeria foto de mai jos puteți vedea câteva instantanee surprinse în incinta compaiei Toskana Garten

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*