Acum 164 de ani, pompierii militari au scris o pagină de devotament şi demnitate naţională, în confruntarea din Dealul Spirii cu armata venită să înăbuşe revoluţia română. De-a lungul timpului, pompierii au scris numeroase alte pagini glorioase în cartea tradiţiilor, ca apărători ai vieţii oamenilor împotriva incendiilor, dar şi ca apărători ai patriei, cu arma în mână, în momente cruciale ale formării României moderne. La ceas de sărbătoare, dar şi de cinstire a eroilor care au îmbrăţişat pentru totdeauna glia patriei, în încercarea de a ne oferi astăzi momentele de pace şi linişte, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba organizează, în data de 13 septembrie 2012, un ceremonial militar şi religios, avansarea în gradul următor a 4 cadre militare, o expoziţie cu tehnică şi echipamente din dotarea pompierilor militari, puncte de informare şi educare preventivă, dar şi unele momente interactive cu publicul. Manifestările vor avea loc în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, începând cu ora 12.00. Programul activităţilor pregătite cu acest prilej a mai cuprins şi competiţii sportive, în 7 septembrie, un simpozion cu tema „Vreau să fiu voluntar”, in 11 septembrie, „Ziua Porţilor Deschise” la toate subunităţile inspectoratului, in 13 septembrie, dar si activităţi de informare şi educare preventiva.
Cu prilejul zilei de 13 septembrie, prefectul de Alba a tinut si el sa le transmita un mesaj pompierilor: ”Ar trebui sărbătoriţi în fiecare zi, pentru simplul fapt că, la un moment dat, într-o clipă de suprem altruism al vieţii lor, au decis să devină pompieri. Ar trebui să le mulţumim în fiecare zi pentru că sunt eroii noştri, mereu prezenţi acolo unde e nevoie de Ei. Ar trebui, măcar în momentele critice, când sunt invariabil acolo, să le fim recunoscători pentru tot ceea ce fac pentru societate, pentru oameni. Era nevoie însă de o zi, una specială, care să fie doar a lor. Ziua de 13 septembrie 1848 a rămas în memoria românilor ca un act de curaj extraordinar, o zi de luptă, în care pompierii români şi-au apărat patria, cu preţul vieţii lor. În fiecare situaţie de urgenţă, pompierii noştri reiterează acel 13 septembrie 1848, cu mult curaj şi cu un inegalabil spirit de sacrificiu. Pompierilor judeţului Alba le mulţumesc, azi, mai mult ca în oricare altă zi. Pentru felul în care îşi fac datoria, pentru modul cum îşi duc la îndeplinire misiunile, făcând faţă cu brio grelelor provocări, pentru cum reuşesc să rămână eroii incontestabili ai noştri, ai tuturor. Tuturor pompierilor din Alba le doresc sănătate, putere de muncă şi succes în îndeplinirea nobilei lor meniri, aleasă, cândva, într-o clipă de altruism suprem a vieţii lor”, a declarat Dan Coriolan Simedru

Fii primul care comentează