Asociația RYMA, în parteneriat cu ordinul Arhitecților din România – Filiala Transilvania și cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia vă invită, în 1 Decembrie, la ora 14:00, la vernisajul Expoziției de arhitectură și fotografie intitulată „Valorificarea patrimoniului cultural al satului Corna, comuna Rosia Montană”, expoziție ce va conține schițe, desene, planșe și fotografii din tabăra de restaurare a arhitecturii tradiționale organizată de Asociația RYMA în august 2014 în satul Corna. Reamintim că satul Corna este amplasamentul iazului de decantare al cianurii din proiectul minier de exploatare a aurului de la Roșia Montana. Localitatea trăiește de 15 ani sub amenințarea începerii proiectului minier al companiei Roșia Montană Gold Corporation, care intenționeaza să exploateze masiv și rapid aurul, cu distrugeri iremediabile ale mediului, patrimoniului istoric, arheologic, arhitectural, cultural și urbanistic deținut de Roșia Montană . Peste jumătate din casele din Corna au fost deja demolate, fără ca proiectul minier să fie demarat iar demolările continuă, afectând grav patrimoniul cultural al zonei: monumente istorice și de arhitectură (Bisericile Ortodoxă și Greco-Catolică de secol XVIII, casele tradiționale), monumente ale naturii (Piatra Corbului),versantul sudic al Muntelui Carnic (protejat prin lege) străbătut de numeroase galerii dacice, romane și medievale, unele din ele vizitabile,situri arheologice valoroase (monumentul funerar circular roman de la Hop Gauri, mormintele de la Taul Cornei), 3 tauri -Taul Cartus, aflat la poalele muntelui de steril, Taul Gauri și Taul Cornei, acesta din urma fiind un valoros monument de arhitectura vernaculară și industrială. În acest context, tabăra si-a propus documentarea si valorificarea unei parti a patrimoniului cultural din satul Corna, inainte de alte eventuale distrugeri sau, in cel mai nefericit caz, de acoperirea intregului sat cu apa cu cianura. Activitatea principală a proiectului a fost practica în restaurarea arhitecturii tradiționale prin lucrari de conservare-restaurare la casa 713, relevee, excursii de studiu, proiecții de filme, acțiuni de documentare a obiectivelor importante din Corna și promovarea lor in randul turistilor.
Articole asemănătoare
Analize de laborator, decontate prin Casa de Sănătate, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia încurajează pacienții să-și efectueze analizele de rutină pentru menținerea sănătății și prevenirea evoluției problemelor de sănătate. În ultima săptămână din luna iunie, la punctul de recoltare din cadrul ambulatoriului …
Emil Antoniu Popescu, viceprimar Alba Iulia: Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor va fi stabilit împreună cu cetățenii municipiului
Nu găsim orașe, în lumea modernă și civilizată, în care să nu existe un sistem public de parcări pentru care să se perceapă taxe. Faptul că Alba Iulia a funcționat fără un astfel de sistem …
Amendă de 3.000 de lei, marfa confiscată și mașina indisponibilizată pentru un bărbat ce transporta porumb ilegal
Polițiștii au depistat, în data de 15 octombrie, la ora 07,15, pe B-dul Republicii din Alba Iulia, pe S.V.M., de 37 de ani, din comuna Mihalţ, care transporta cu o autoutilitară 4.250 kg de porumb …
Fii primul care comentează