VIDEO| Cerb și ciută, într-o pădure din Parcul Natural Apuseni. Moment surprins de camerele de monitorizare a faunei

Cerbul este animal erbivor adaptat zonelor montane, dar poate fi regăsit și în zonele de deal, iar în ultimele decenii a fost reintrodus și în zonele de câmpie. Este sociabil din toamnă până în primăvară, perioadă în care masculii se grupează în cârduri de tauri. Doar cerbii bătrâni şi cei foarte puternici trăiesc solitar. Cârdurile sunt alcătuite după boncănit şi se desfac după ce zăpada s-a topit, pe la sfârşitul lunii aprilie.

Pădurile din Parcul Natural Apuseni  asigură faunei toate condițiile de hrană, adăpost și liniște necesare unui habitat sănătos.

Parcul Natural Apuseni, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor-Romsilva , are o suprafață de 76.064 de hectare, în zona Munților Apuseni, pe teritoriul județelor Cluj , Bihor și Alba, din acestea 50.793 fiind păduri.

Zona Munților Apuseni, în care se află Parcul Natural Apuseni, a fost inclusă de presitigiosul post de televiziune CNN în topul celor mai frumoase locuri din Europa, iar Comisia Europeană a acordat Parcului Natural Apuseni în 2009 titlul ”Destinație Europeană de Excelență” în cadrul proiectului EDEN.

Credit: Ghiță Floca, Parcul Natural Apuseni

Despre Redacția ProAlba 40098 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*