După cum se ştie, un loc binemeritat în istoria general cunoscută îl ocupă Mihai Viteazul. Realizarea lui este şi acceptată unanim de istorici şi lăudată de urmaşi.
Ce nu se prea ştie însă este faptul că Unirea lui Mihai Viteazul nu a fost prima ci… a treia în decurs de numai 50 de ani. Frământată jumătate de secol!
Cine să fi fost primul? Un român, un ungur, un rus, un polonez, un turc… cineva de aproape?
Ei bine, nu. Primul care a unit cele trei ţări româneşti a fost… un italian (alţii, puţini, spun că era spaniol).
Ce treabă avea italianul (sau spaniolul) cu ţările române pare acum ciudat, dar este perfect explicabil în contextul anului 1551, an în care începe sarabanda Unirilor.
Numele italianului este Giovanni Battista Castaldo, marchiz de Casano, născut la mama dracului în Italia, dar ajuns nobil în urma faptelor sale de arme, astfel că pe lângă titlul de general a primit şi titlurile de Conte de Piadena (numit de Carlo Quintul în 1545), Senior de Binasco, Rezzana, Caldignaia, Sibiu, Binanouva. Fain CV:)
Acest Castaldo era deja în 1546 general în armata împăratului Carol al V-lea, aşa că nu este de mirare că în 1551, când armata austriacă a ocupat pentru 5 ani Transilvania (tumultuoasă şi fascinantă istorie a avut această ţară) în fruntea armatei care a cucerit-o se afla noua noastră cunoştinţă, Castaldo.
Imperiul otoman fiind implicat într-un război greu în Asia, Castaldo ştia că poate face „ce vrea muşchii lui”. Aşa că, pe lângă treburile administrative, militare şi politice din Transilvania (de pildă, a întărit cetatea Sibiului construind turnul Haller, turn de apărare care există şi astăzi, iar la Vinţul de Jos l-a otrăvit pe Cardinalul Martinuzzi), Castaldo s-a ocupat şi de Moldova şi Ţara Românească în împrejurări tulburi. Astfel, în 1552 l-a înlăturat de pe tronul Moldovei pe Ştefan Rareş, iar de pe tronul Ţării Româneşti, pe Mircea Ciobanul, punând în loc „locotenenţi” români, de fapt, în limbajul vremii, nişte vasali pe care i-a pus sub autoritatea împăratului.
Orgolios şi încântat de realizarea sa, Castaldo s-a autointitulat „Restitutor Daciae”, adică unificator al vechii Dacii. Mai mult, Castaldo a şi bătut o medalie în care, bineînţeles, apare chipul său înconjurat de textul în latină „Ioan Baptista Castaldus comandant suprem”, iar pe revers, imaginea sa în costum antic roman, întinzând mâna unei femei aşezate, simbolizând Dacia, şi înconjurat de textul, tot în latină: „Restauratorul cel mai bun al Daciei zdrobite”.
Treaba asta nu a durat prea mult, astfel că în 1556 Castaldo părăseşte Transilvania cu coada între picioare, nu înainte de a pierde şi Moldova, şi Ţara Românească.
Gata, am terminat cu primul unificator.
Dar cine a fost al doilea? De data asta, Vadim Tudor are dreptate. A fost un ungur, contemporan cu Mihai Viteazul, Sigismund Bathory. Un personaj complex, perfid şi alunecos.
Ceea ce a făcut Castaldo cu câteva zeci de ani înainte, l-a inspirat pe Sigismund Bathory aşa că, prin metode prea puţin ortodoxe, a urmat aceeaşi idee, dar cu mijloace diferite.
A încheiat în 1595 un tratat la Praga, cu împăratul Rudolf, în care a solicitat să fie numit „principe al Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti”, ceea ce s-a şi întâmplat, adică s-a scris. De la „scriitură” la faptă a mai curs multă apă pe Mureş. Mai întâi, a pus mâna pe Moldova, dar nu prin luptă, ci prin trădare. Hatmanul Ştefan Răzvan l-a arestat pe domnul Aron Vodă şi l-a trimis la Alba Iulia. Ca să scape de Aron Vodă, Sigismund l-a otrăvit… unde credeţi?… tot la castelul din Vinţ, unde cu peste 40 de ani în urmă Castaldo îl otrăvea pe cardinalul Martinuzzi! Blestemat castel… poate îl restaurează Gold Corporation, că tot „le are” cu cianura.
A venit şi rândul Ţării Româneşti. Aici era mai greu pentru că deja voievod era Mihai Viteazul care nu era deloc prost, aşa cum şi-ar fi dorit Sigismund, şi era nu numai un bun militar, ci şi un bun diplomat.
Dar şi aici trădarea are rolul ei. În 1595 delegaţia boierilor munteni, trimisă de Mihai Viteazul să semneze un tratat de alianţă cu Sigismund, semnează un tratat de suzeranitate în care Sigismund era numit de către delegaţia Ţării Româneşti „principe al nostru şi domn al Ţării noastre Transalpine şi rege ereditar al nostru”, în timp ce Mihai urma să fie doar „locotenent” al lui Sigismund.
No, cum ar spune ardeleanul, Sigismund avea acum toate actele în regulă ca domn al Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti.
În iulie 1595, Sigismund Báthory bate medalii cu titlul de „Serenissim principe al Transilvaniei, Valahiei şi Moldovei”, iar portretele sale din această vreme poartă aceeaşi titulatură.
În 1596 însă, Sigismund Bathory este nevoit să renunţe la tron şi unirea lui (construită pe intrigi, trădări şi asasinate) se pierde.
În schimb, domnul Ţării Româneşti, Mihai, îşi începe ascensiunea şi, spre deosebire de predecesorii săi, Castaldo (care avea în spate cea mai puternică armată imperială) sau Sigismund (care s-a folosit doar de mijloace viclene), devine domn al celor trei ţări româneşti prin forţă proprie, o realizare remarcabilă a unui domnitor dintr-o ţară mică înconjurată de trei mari puteri (Turcia, Austria, Polonia).
De aceea poate Unirea lui Mihai Viteazul are strălucirea pe care i-o recunoaşte astăzi istoria.
Radu Octavian
P.S. Acest text nu este o lucrare ştiinţifică, ci doar un material de popularizare a istoriei. Deşi sursele folosite la întocmirea lui sunt credibile, interpretarea faptelor poate fi diferită în opinia unor istorici.
Este interesant articolul dvs. Mai ales ca putini romani stiu de Castaldo.
In fapt, unirea tarilor romane a fost facuta in sec. XIX si inceputul sec. XX(cererea de unire cu Romania adresata de Moldova, Bucovina si Transilvania.)
Ceea ce s-a intimplat in Evul Mediu a avut cu totul alt caracter.
Prima unire, in fond, a efectuat-o Iancu de Hunedoara, care a realizat o alianta antiotomana intre cele 3 tari. De scurta durata. Tarile isi pastrau identitatea, dar prezentau un front unit in fata turcilor. Sub comanda lui Iancu (Voievod al Transilvaniei si -cativa ani- guvernator al Ungariei).
A urmat Stefan cel Mare, care a incercat sa refaca untiatea de lupta a celor trei tari. Nu a reusit.
Abia dupa asta vine Castaldo, care nu era prost si a inteles ideea frontului unit in fata otomanilor. Numai ca unirea realizata de el nu era unire. A adus trei tari romane sub sceptrul imparatului. Cu trei domnitori diferiti, armate diferite, adm. diferita etc. (Daca acum ar fi primita Moldova in UE, s-a unit cu Romania?)
Bathori era mai viclean si dorea sa castige cele trei tari, sub pretextul luptei antiotomane. Devenind rege. Unire prin persoana monarhului.In fapt era tot vechea alianta, care acorda lui Bathori titluri goale de continut, recunoscind -totusi- rolul de lider.
Acest lucru (unirea prin persoana regelui) l-a infaptuit Mihai Viteazu. Nu prin tratative, tradari,acte formale si declaratii bombastice. Prin forta armelor. Dar nu a putut depasi nivelul unirii prin persoana regelui.(timp scurt.) O unire dinastica, frecventa in Evul Mediu, fara ecouri in rindurile poporului (Sa ne amintim de unirea dinastica dintre Polonia si Ungaria, numai… Sau „Sf.Imperiu roman de origine germana”… Unit doar in vorbe si declaratii politice oficiale.)
Unirea adevarata la noi, s-a infaptuit prin actele lui Cuza: dupa ce a fost ales domn in ambele tari, a unit armata, parlamentele, adm., etc. Si nu s-a infaptuit la 24 ian. 1859 ci in decurs de cativa ani dupa. (24 ianuarie 1862.) In 1859, a fost tot o unire dinastica. Personala. Fara insemnatate. Doar scandalul. Unirea adevarata Cuza a facut-o! Incepind cu unirea armatelor celor 2 tari, la Floresti (1859) si terminind cu unificarea Parlamentului (24 ian. 1862). Unirea a fost facuta in timp, de Cuza si cei credinciosi lui (Alecsandri, Kogalniceanu si toti pasoptistii. Unii zic ca ar fi fost masoni…… Stiu si eu? Dvs. ce ziceti?)