TRANSAVIA celebrează Ziua Sustenabilității cu recunoașteri Gold și Silver în cadrul Community Index® 2024

Recunoașterile Gold și Silver obținute recent de TRANSAVIA în cadrul Community Index® 2024, reconfirmă că sustenabilitatea este o responsabilitate pe care reputata afacere de familie cu capital 100% românesc și-o asumă zilnic.

În contextul Zilei Sustenabilității, marcată în România pe 27 octombrie, Theodora Popa, Vicepreședinte TRANSAVIA, subliniază importanța inițiativelor care inspiră și educă: „Prin inițiativele noastre concrete, ne propunem să inspirăm și să educăm piața, demonstrând că sustenabilitatea nu este doar o alegere, ci o responsabilitate pe care ne asumăm zi de zi. Astfel, Ziua Sustenabilității este un bun prilej de a reflecta asupra impactului acțiunilor noastre și de a celebra realizările care susține angajamentul nostru pentru producție responsabilă. Recunoașterile Gold și SIlver în cadrul Community Index® 2024, primite luna trecută, reflectă angajamentul nostru de a fi un etalon al industriei în respectarea celor mai ridicate standarde,  făcând zi de zi exact ceea ce trebuie, de la bob la furculiță.”

TRANSAVIA, singurul producător de carne de pasăre din România certificat GLOBAL S.L.P., cel mai important program de certificare a bunelor practici în fermele de animale la nivel global, a primit și recunoașterea Gold în cadrul Community Index® 2024, în categoria Protecția Animalelor. Analiza complexă a celor 43 de indicatori aliniați la cele mai importante standarde internaționale din domeniul investițiilor în comunități, a arătat că proiectul „Tratarea responsabilă a puilor. Bunăstarea animalelor”, urmărește folosirea generalizată a celor mai bune practici și tehnologii existente, din punct de vedere economic și ecologic în toate activitățile de producție.

Ne bucurăm că ne sunt recunoscute eforturile pentru a avea o producție responsabilă de produse sigure și de înaltă calitate, cu care contribuim la siguranța și satisfacția consumatorilor, în timp ce respectăm bunăstarea animalelor și a mediului înconjurător. Și ne mândrim când evaluările realizate de experții Community Index® 2024 validează că facem ce spunem și spunem ce facem”, declară Theodora Popa, Vicepreședinte TRANSAVIA.

Proiectul premiat are la bază certificarea GLOBAL S.L.P. (Smart Livestock Practices Standards) obținută de TRANSAVIA în premieră în România în primăvara acestui an, în urma unui audit la fermele de creștere pui unde s-au înregistrat ZERO neconformități. Astfel, liderul sectorului avicol din România contribuie la practici a agro-alimentare ustenabile, la protecția mediului și asigură calitatea și siguranța produselor, având impact pozitiv asupra sănătății publice.

„Standardul GLOBAL S.L.P. este bazat pe ani de cercetare în colaborare cu experți internaționali, fiind conceput pentru a sprijini o mai bună protecție a consumatorilor și a mediului, o producție durabilă, bunăstare socială și a animalelor. Integrează cele mai bune practici generale menite să reducă risipa de resurse vitale și să asigure sustenabilitatea pentru generațiile viitoare, urmărind o serie de criterii științifice, care depășesc cerințele legale, sunt fezabile economic și pot fi cuantificate și auditate”, explică Marian Sabău, Director Calitate și Siguranța Alimentului TRANSAVIA.

În cadrul Community Index® 2024, în care au fost evaluate peste 850 de proiecte pentru 21 de categorii, TRANSAVIA a primit și recunoașterea SILVER în categoria Reduce Reuse Recycle cu proiectul De la Bob la Furculiță și Înapoi, care are ca obiectiv utilizarea integrală a subproduselor nedestinate consumului uman rezultate din lanțul tehnologic, evitând, practic, generarea de deșeuri.

Unul dintre cei mai mari angajatori din industria alimentară, prezent în 8 județe, TRANSAVIA operează sustenabil cu un model de business integrat 100% vertical, cu facilități deținute, bazat pe cele mai bune practici și cele mai stricte protocoale în întreg lanțul de producție și distribuție, de la bob la furculiță. Este singurul producător din țară care oferă produse din carne de pui provenită exclusiv de la puii crescuți în fermele deținute, garantând siguranța și calitatea superioară.

Liderul pieței avicole din România publică Rapoarte de Sustenabilitate din 2019 și este singura companie cu capital 100% românesc care și-a asumat standardele pentru a fi co-semnatară a Codului de Conduită al UE cu privire la Practicile Responsabile Comerciale și de Marketing în Sectorul Alimentar.

Community Index evidențiază bune practici și proiecte strategice care pun accent pe aspecte precum implicarea părților interesate sau măsurarea impactului pe termen mediu și lung. Analiza în urma căreia se acordă distincțiile Community Index a pornit de la o bază de date de peste 850 de proiecte sau programe, derulate în ultimul an, fiind un instrument de benchmarking pentru programele sau proiectele implementate în beneficiul comunităților și care ajută la o înțelegere mai profundă a contextului local și național.

 Știați că:

  • La 27 octombrie este marcată Ziua Sustenabilității în România, instituită la 30 mai 2023, prin Legea nr.157/2023?
  • Uniunea Europeană (UE) are unul dintre cele mai cuprinzătoare seturi de norme din lume privind bunăstarea animalelor[1]?
  • Siguranța lanțului alimentar este direct legată de bunăstarea animalelor[2]?

Despre TRANSAVIA

TRANSAVIA este liderul pieței locale de carne de pui, fiind una dintre cele mai importante afaceri de familie, care deține și produce brandul de carne de pui Fragedo și semipreparate pe bază de pui Papane. Cu capital 100% românesc, compania este inclusă în topul celor mai valoroase portofolii de mărci din România. În cei peste 33 de ani de activitate, TRANSAVIA a investit constant în modernizare și în tehnologie de ultimă generație și a adoptat inovația ca sursă de creștere sustenabilă a business-ului și de predictibilitate pentru viitor. Unul dintre cei mai mari angajatori români, TRANSAVIA are în prezent peste 2.300 de angajați, care activează preponderent în cele 31 ferme de creștere a păsărilor și în cele 4 ferme de producție vegetală, în fabrica de nutrețuri combinate, în cele 3 abatoare de ultimă generație și în fabrica de procesare a cărnii. În fermele TRANSAVIA, localizate în 8 județe din România, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui. Aproximativ 30% la sută din producția anuală a companiei merge către export, în mai multe state europene și de pe alte continente. Fragedo, brand emblemă al companiei, este primul brand din România care, în urma evaluării Consiliului Român pentru Publicitate (RAC) a primit dreptul de a purta pe spotul TV sigiliul Marca Etică, ce atestă respectarea principiilor etice și a bunelor practici de publicitate. TRANSAVIA a implementant cea mai mare investiție în energie verde din industria alimentară din România, prin care își asigură energia necesară proceselor tehnologice din surse proprii, regenerabile.

Despre Redacția ProAlba 39883 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*