Sîmburele. Un poem de Ioan Lăncrăjan

– Dă-mi sîmburele, spuse copilul plăpînd,
Să văd care taine în el se ascund.

– De-l spargi, taina lui se va pierde în vînt…
Mai bine astupă-l uşor cu pămînt.
Curînd va-ncolţi ridicînd înspre soare
Un trunchi mlădios cu frunze uşoare.

– Dă-mi frunza, să văd ce se-ascunde în ea,
Zise copilul cu ochii de stea.

– În ea stau ascunse seve hrănind
Pomul spre cer, ramuri mari întăltînd.
Primăvara, de-o rupi, pomu-ntreg va muri
Şi taina din sîmbure n-o vom mai şti.

– Dă-mi mugurul, spuse copilul crescînd,
De tainele lui astăzi mult mai flămînd.

– Din el se deschid flori roz şi senine,
Din care polenul e purtat de albine
Din floare în floare, şi-apoi înspre miere…
De-l rupi, din sîmbure taina tot piere !

– Dă-mi floarea atunci, cuprins de mirare
Zise copilul, cu ochi de cicoare.

– Din ea în curînd va prinde viaţă
Un fruct acrişor şi verde la faţă.
La toamnă se coace zemos şi aprins..
De-o rupi, taina sîmburelui iară s-a stins.

– Dă-mi fructul, îl vreau, e aşa cum ai spus;
De ani şi-anotimpuri urcat acolo sus.

– E al tău de acum pînă vin iar cocorii
Şi-albine-or zbura prin petalele florii.
Mănîncă încet, cu luare aminte
Şi tainele-or trece în tine, cuminte.

Dar, iată-nţelept, copilu-a răspuns
– În fruct este sîmburele ce-n pămînt l-am ascuns.

https://www.facebook.com/Ioan.Lancrajan

topod.inwihack mobile для android

Despre Redacția ProAlba 39327 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*