– Dă-mi sîmburele, spuse copilul plăpînd,
Să văd care taine în el se ascund.
– De-l spargi, taina lui se va pierde în vînt…
Mai bine astupă-l uşor cu pămînt.
Curînd va-ncolţi ridicînd înspre soare
Un trunchi mlădios cu frunze uşoare.
– Dă-mi frunza, să văd ce se-ascunde în ea,
Zise copilul cu ochii de stea.
– În ea stau ascunse seve hrănind
Pomul spre cer, ramuri mari întăltînd.
Primăvara, de-o rupi, pomu-ntreg va muri
Şi taina din sîmbure n-o vom mai şti.
– Dă-mi mugurul, spuse copilul crescînd,
De tainele lui astăzi mult mai flămînd.
– Din el se deschid flori roz şi senine,
Din care polenul e purtat de albine
Din floare în floare, şi-apoi înspre miere…
De-l rupi, din sîmbure taina tot piere !
– Dă-mi floarea atunci, cuprins de mirare
Zise copilul, cu ochi de cicoare.
– Din ea în curînd va prinde viaţă
Un fruct acrişor şi verde la faţă.
La toamnă se coace zemos şi aprins..
De-o rupi, taina sîmburelui iară s-a stins.
– Dă-mi fructul, îl vreau, e aşa cum ai spus;
De ani şi-anotimpuri urcat acolo sus.
– E al tău de acum pînă vin iar cocorii
Şi-albine-or zbura prin petalele florii.
Mănîncă încet, cu luare aminte
Şi tainele-or trece în tine, cuminte.
Dar, iată-nţelept, copilu-a răspuns
– În fruct este sîmburele ce-n pămînt l-am ascuns.
https://www.facebook.com/Ioan.Lancrajan
Fii primul care comentează