Satul Tecșesti, din comuna Întregalde, readus la viată prin proiectul „La Origini”

În perioada 15 iulie-15 august 2018, în satul Tecsesti din județul Alba, comuna Intregalde, se desfăsoară o nouă etapă a proiectului „La Origini” inițiat de Asociația Culturală pentru Dezvoltare Durabilă Groove On. Proiectul a început în anul 2014 și are că scop revitalizarea zonei prin amenajarea unui Muzeu Viu, ce va cuprinde ansambluri de locuit specifice fiecărei perioade istorice principale. Este un concept nou în România, însemnând un muzeu unde turiștii nu doar vizitează, ci pot și locui o perioadă, pentru a simți pe viu traiul simplu de zi cu zi de la sat. În cadrul acestui proiect, între anii 2014-2017 s-au reprodus colibe din perioada neolitică, construite cu tehnici specifice epocii, folosind doar pămant, paie, apă și balegă de cal, pe o structură din lemn, fără imbinări, doar cu legături din sfoară.

În anul 2018 se trece la exemplificarea unei noi etape istorice a locuirii, prin restaurarea unei gospodării mocănesti, datând de la începutul secolului XX. De-a lungul anilor, Casa Petric a fost, pe rând, scoală, primărie, apoi locuintă, pană acum 25 de ani, iar în momentul începerii proiectului de restaurare, casa se află într-un stadiu avansat de degradare. Prima etapă a taberei de anul acesta (15 iulie-29 iulie) este dedicată restaurării acestei gospodării tradiționale și este în plină desfăsurare, având participanți studenți de la facultătile de arhitectură din tară și străinătate, dar și voluntari care doresc să învețe tehnicile moderne de restaurare. Se efectuează reparații la acoperiș, la tavane, la bârnele din lemn, se recondiționează tarnatul, se refac tencuielilor interioare și exterioare și se reconditionează inclusiv mobilierul original, ce va fi amplasat în camere, spre încântarea vizitatorilor și a turiștilor care vor fi cazați aici, de indată ce casa va fi introdusă în circuitul turistic.

Tabăra este coordonată de Cristina Cândea, arhitect cu o vastă experientă în organizarea taberelor de restaurare-6 tabere la RYMA în Cetatea Alba-Iulia și 3 tabere la Corna, comuna Roșia Montană. Ea s-a alăturat  membrilor Asociației Groove On și voluntarior care au participat la edițiile anterioare și au rămas dedicați proiectului, incă din 2014.  Studenții participanți, majoritatea din anul 1 și 2 de facultate, au ocazia să aprofundeze cursurile teoretice învățate la scoală prin aplicații practice în restaurare, într-un peisaj natural nealterat, contribuind astfel la renașterea satului Tecsesti și la realizarea proiectului „La Origini”.

Pentru cea de-a doua jumătate a perioadei de lucru, ce va avea loc între 5 și 15 august,  este planificată finalizarea lucrărilor de reproducere a locuințelor din epoca neolitică. Sectorul neolitic este un proiect de arheologie și arhitectură experimentală, creat pentru a testa idei diferite despre structurile supraterane ale caselor, tipurile de materiale folosite și metodele de construcție, în bază unei comparații cu dovezile arheologice reale. Întregul proiect LA ORIGINI – MUZEUL VIU DE LA TECSESTI este realizat din donații, sponsorizări și munca voluntară a celor care au crezut în idealul de readucere la viată a acestui sat izolat (unde momentan, accesul se realizează doar cu mașini de teren). „Ne dorim ca prin amenajarea Muzeului Viu de la Tecsesti, satul să fie conectat la traseele turistice existențe deja în munții Trascăului și să constituie un punct de atracție pentru cei pasionați de istorie dar și de traiul simplu și sănătos de la țară din acest sat tradițional mocanesc” ne-a declarat Ionuț Onea, președintele Asociației Culturale pentru Dezvoltare Durabilă Groove On și inițiatorul proiectului.  Pentru cei care doresc să afle mai multe detalii despre proiect, accesati pe Facebook pagina „La Origini” sau site-ul www.laorigini.org.

 

Despre Redacția ProAlba 35877 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*