Randurile de mai jos ne-au fost trimise de Bianca Maria Miclea, o albaiulianca de 33 de ani care in 2002 a fost nevoita sa isi paraseasca orasul natal si tara. Este absolventa de HCC, a facut o facultate dar a fost nevoita sa ia drumul strainanatii pentru o viata mai buna. Experienta ei nu a fost deloc usoara dar , indiferente de situatie, s-a mandrit cu faptul ca e romanca. Dupa 10 ani in Spania are o familie minunata si o fiica de 7 ani, nascuta departe de tara. Bianca Maria Miclea lucreaza la un hotel si, in paralel, la un ziar unde scrie lunar o pagina despre si pentru Romania. Vrea sa infiinteze o asociatie a romanilor unde copiii sa invete colinde, cantece si dansuri din tara lor. Iata mesajul Biancai Maria Miclea pentru cei de acasa…
‘’Sunt multi ani de cand incerc sa inteleg situatii care ma lasa un pic nedumerita. Sunt romanca, la fel ca multi alti romani care traiesc in Spania. Cunosc dificultatile multora dinte noi, cei care ne-am nascut, am crescut in tara noastra draga. Acolo unde am invatat sa facem primii pasi , acolo unde am invatat sa spunem primele cuvinte: “mama’’ si ‘’tata”, acolo unde am primit primele invataminte, acolo unde am invatat ce este respectul, ce inseamna un loc de munca si cel mai important, cum sa ne gasim locul in marea societate.
Intrebarea pe care mi-o pun zi de zi este: de ce aceasta injustitie, de ce aceasta lipsa de intelegere, de ce aceasta imensa condamnare? doar pentru simplul fapt ca esti crescut in alt regim sau ca ai alta infatisare sau pur si simlu ai alt pasaport? Inca un am gasit raspunsul si vreau sa spun ca il caut de cativa ani buni. De cativa ani incerc sa demonstrez ca fiecare dintre noi trebuie sa fie responsabil de faptele sale, fiecare persoana trebuie sa isi asume propria raspundere. Fiecare dintre noi avem viata noastra si am luptat su demnitate sa avem parte de un trai mai bun. Fiecare ne-am castigat traiul, am invatat sa luptam pentru a fi independenti si mai ales am invatat sa apreciem ceea ce ne apartine.
Asa am ajuns sa le explic spaniolilor de aici, din preajma mea, ca in Romania inca mai exista sate mici unde un sunt scoli, unde nu sunt spitale nici alte centre sanitare. Poate din fericire cel mai apropiat centru de invatamant sau centru sanitar se afla la 4 -5 km, asa ca iarna, la temperaturi foarte scazute, un copil pentru a merge la cea mai apropiata scoala trebuie sa se trezeasca foarte devreme pentru a parcurge drumul plin de zapada si , uneori, pe un ger cumpli.
De putine zile am vazut la stiri, pe un canal romanesc, istoria unui baietel roman care ramanand fara tata de cativa ani , cu mama o femeie simpla de la tara, o femeie muncitoare dar care din cauza unei boli a ramas la pat. Baiatul se trezea in fiecare dimineata pentru a termina lucrul in gospodarie si in acelasi timp isi ingrijea fratii mai mici. Baiatul era un exemplu in scoala unde invata.Am fost uimita de faptul ca inca mai exista cazuri de acest gen, poate chiar multi dintre noi ne vedem prin ochii acelui baiat. Si atunci de ce trebuie sa permitem strainilor sa ne judece sau sa ne umileasca dor pentru ca suntem romani? de judecat orice prost poate sa ne judece oricat de destept s-ar crede, poate sa ne critice spanioli sau orice alte nationalitati dar noi in orice moment am stiut sa ne pastram calmul si orgoliul,sa le demonstram demnitatea care am mostenit-o de la cei dinaintea noastra.
Cati dintre noi am venit aici pentru a gasi un loc de munca doar pentru a micsora suferinta si necazurile parintilor nostri? Foarte multi, majoritatea. Eu cred ca nimeni nu este aici din pura placere de a sta departe de cei dragi, de obiceiuri de datinile strabune. Suntem aici si ne-am sacrificat pentru noi, pentru familiile noastre pentru cei pe care ii iubim. Am ajuns cu un geamantan in mana, fara sa cunoastem limba, fara sa stim ce ne asteapta. Adevarul este ca cei care am venit primii , nu am avut pe nimeni care sa ne astepte , nu am avut ocazia sa rostim“Am fratele, sora, tata sau un prieten care ma asteapta”.Am venit singuri, cu un geamantan in mana, mai bine zis o sacosa de rafie plina de iluzii. Visam la o viata mai buna pentru noi si cei de acasa. Am luptat, am suferit si am reusit. Suntem romani demni de vietile noastre chiar daca nu o sa avem niciodata faima de” Lume buna”. De ce? Pentru ca atata timp cat suntem aici pe pamanturile lor suntem si vom ramane “LOS RUMANOS”.
Cred ca toti ne-am saturat de atata incorectitudine, de faptul ca te judeca doar dupa nationalitate nu dupa studiile care le ai sau dupa capacitatea intelectuala.Multi dintre noi avem facultati terminate dar am invatat o meserie noua si o practicam cu drag. Dar nu suntem buni pentru ca suntem romani si am trait intr-o cultura diferita. De ce trebuie sa platim pentru greselile altora? De ce trebuie sa ma judece pe mine pentru ca un alt roman de-al meu a furat sau a dat in cap?
Sunt multe de spus dar oricat am spune se intelege doar ce se vede si asta un e suficient. Eu sincer am obtinut ce mi-am propus. Am o familie minunata si un loc de munca unde sunt primita cu drag si unde nu simt nici o diferenta Dar sufar pentru ceilalti ai mei caci ii vad fara lucru, cu dorinta de a se intoarce in Romania, dar unde? Asa si-a dorit al nostru presedinte si asa am ajuns: “copiii nimanui”. Nici in Spania dupa lungi ani de lupta si suferinta dar nici in Romania pentru ca nu iti mai gasesti locul de odinioara.’’
la ultima fraza ma gandeam si eu, caci e foarte tragic, am ramas blocati intr-o lume paralela, necunoscuta si nerecunoscuta nici de Spania, nici de Romania..suntem ptr romani doar niste simpli votanti, pe de o parte si frustrati pe de alta parte, dar nu intelege chiar nimeni ca suntem prinsi intr-o capcana a ignorantei(din partea spaniolilor) si indiferentei (din partea romanilor)..nu sunt de parere ca un „roman” de-al meu a dat in cap sau a furat, cam asa procedeaza si spaniolii in gandire(nu e de-al meu, nu il cunosc, il reneg total, cam asa si spaniolul il respinge, il reneaga, dar el poate sa catalogheze intreaga suflare romaneasca de pe teritoeiul sau ca asa facem si noi cu maghiarii nostri-e chestie de atitudine si mentalitate, ca au si unii dintre ei mai mult sau mai putin un mod de gandire antic si primitiv, dar constientizeaza si realizeaza atunci cand intalnesc sau intra in detalii cu un roman care are ceva de spus si nu doar de „facut”)
eu spre exemplu sunt inscris la un curs si atunci cand a venit vorba despre romani sau Romania, stiau ca de vina sunt tiganii din Romania si chiar am ramas uimit sa aflu cate cunosc si stiu despre ei, ca suntsi se considera independenti de tara in care traiesc, au legile lor, rege, imparat, etc(doar ii au si ei pe ai lor-in Andalusia)
ps: nu pot fi de acord cu faptul ca cei care au venit primii in Spania nu au fost atat de norocosi ca cei care i-au urmat, ma refer strict la perioada de inceput a crizei(2008)… eu am ajuns dupa ce criza s-a accentuat si „norocul” meu nu il pot compara cu norocul de atunci de a-ti gasi de lucru(pentru ca era din plin de lucru si odata ce ai un contract fix, nu te mai poate da nimeni afara)
in rest, articolul e foarte enuntat si induiosator
Emotionant
Bravo proalba
Cata dreptate si cata nedreptate!!!Ma regasesc in randurile scrise de tine,asta ar putea fi o poveste fara sfarsit…si avem atatea lucruri sa scriem,dar parca nu am vrea sa fim atat de tragici pentru ca multi citesc,putini pricep…te imbratisez cu drag albaiulianca de departe si nu uita niciodata ca NOI SUNTEM ROMANI…