
Zi mare pentru crestini, duminica, cu prilejul Botezului Domnului sau a Bobotezei. Pe un frig patrunzator, credinciosii au trecut pragul bisericilor pentru a se ruga dar si pentru a primi de la preoti aghiasma mare. Traditia crestina spune ca Boboteaza si ziua Sfantului Ioan, care se praznuieste luni, marcheaza finalul sarbatorilor de iarna. La Alba Iulia, pe un frig patrunzator, credinciosii au tinut cu orice pret sa se intoarca acasa cu apa sfintita asa ca si-au asteptat, cuminti, randul. Numai la Catedrala Reintregirii au fost prezente cateva sute de persoane. Ca in fiecare an, in Alba, nu au existat incidente iar lumea nu s-a imbulzit ca si in alte orase ale tarii
devenite deja celebre pentru isteria creata in aceasta zi. Sarbatoarea Botezului Domnului este intampinata de credinciosi prin obiceiuri si traditii vechi de secole. Prin acestea, oamenii si-au manifestat intotdeauna credinta si speranta in puterea si ajutorul lui Dumnezeu. Principalul obicei de Boboteaza este sfintirea apelor, ape care de altfel unesc lumea. Este apa Botezului care oricum sfinteste tot si care uneste tot, dar este si o reprezentare populara. Toate partile lumii comunica intre ele prin firisoarele de apa. Existau locuri in care aceasta apa era pastrata inca un an de zile folosita de leac, pentru animale, pentru fertilizare, la semanat.
Fii primul care comentează