Traim intr-o mare si intunecata pestera.Tot timpul a fost asa. Cat timp va fi frigul din Balcani, ne vom incalzi cu foc European, ca noi nu stim sa aprindem cum trebuie focul, doar sa intretinem flacara. De ce traim in pestera ? Pentru ca este un fel de muzeu al nostru, in care expunem picturi rupestre, vechituri, pentru ca ne place sa traim sub cerul liber si daca se poate sa facem si niste gratare fara sa ne obosim sa mai vanam, ce naiba, ca doar ne-am instalat capcane la gura pesterii.
Avem o multime de capcane, dinamita, pusti cu luneta, alarme cu senzor, chestii nefolositoare si nerentabile pentru a supravietui in pestera focului nestins inca si a picturilor rupestre.Ne reamintim in fiecare dimineata, cand ne rugam la aceste picturi rupestre, ca alte vederi un avem, (decat vederi fara orizont), sa ne incredem in noi si Divinitate. Dar degeaba, divinitatea nu ne vede bine prin gura pesterii ca sa ne ajute, ce sa mai spun ca nici noi nu privim in departare.Dar ne vede departarea pe noi, intotdeauna ne-a vazut de undeva de sus. Si a tot incercat sa ne stapaneasca si sa ne treaca sub alte stapaniri, noi doar ne-am aparat zidurile pesterii si am suflat in foc sa nu cumva sa se stinga si sa pierdem si ultima farama de libertate. Libertatea de a sta sub cerul liber.
Dar care cer liber, ca noi credeam gresit si acum privim mirati cum ni se naruiesc flacarile sperantei, sub aripi mistuitoare de ozn-uri, cazute din tornadele Cerului, din care coboara speologi pregatiti sa exploreze si sa calculeze “rentabilitatea” din adancurile pesterii. Dar care libertate, ca daca am vazut care-i treaba, am dat-o la intors, ca e democratie, vrem macar o cota parte din tezaurul nostru. Culmea e, ca nu am avut niciodata discernamantul de a ne da seama ca nici macar nu stim sa ne rugam, nu stim sa facem o diferentiere intre icoana si pictura, daramite intre arta si harta.
Avem puterea doar sa ne incredem in brand, chip cioplit si sa credem ca avem dreptul de a avea parte de o minune si nu stim, pentru ca nu ne-a invatat nimeni, ca de fapt este obligatia noastra ca oameni ai pesterii, ca intemnitati, sa scoatem capul din pestera, sa evadam cumva din adancurile pesterii noastre, si sa vedem lumea reala, sa privim in viitor, adica tezaurul care sta sub noi, copiii nostri si copiii copiilor nostri.
Of, d-lor, asta e fundamentul viitor ce sta la baza luptei dintre rentabilitate si democratie.E un argument in plus sa credeti ca democratia nu este o libertate oarecare, ci un foc ce trebuie pastrat aprins si intretinut, ca sa ne incalzeasca.
Dar nu vom putea sa facem asta daca nu iesim afara sa testam si sa masuram gradul de pericol. Asta inseamna rentabilitate, analiza si consistenta unei fapte, cu actiune continua asupra a ceea ce trebuie sa facem, ca sa reusim sa lasam ceva in urma noastra. Dar trebuie sa o luam din nou, de la inceput, sa construim o alta pestera, mai sus, pe Culmi, cu munca sisifica si cu un zid chinezesc, martor al drumului sau punti intre pestera veche si cea noua, mai dreapta, mai luminoasa.
Va trebui mai intai sa se conceapa un plan de rentabilitate, apoi, sa se faca aceasta operatiune, de jos in sus, prin cautarea si gasirea locului, netezirea drumului, definirea prapastiilor, curatarea padurilor de uscaturi care pot provoca incendii spontane, impachetarea uscaturilor pentru multele ierni friguroase care vor urma, mostenirea unei fantani a tineretii, cu apa vesnica. Incet, incet, de jos in sus, daca s-a netezit drumul si asternut cararea, se va putea construi noua pestera, iar ei, urmasii nostri pot avea acces oricand la picturile rupestre ale vechii pesteri, ca insemnatate istorica si vesmant turistic. Sa citeasca pe peretii invechiti ai pesterii, intrebari retorice ale stramosilor lor sau exemple de viata (bune si rele) cu privire la cine pazea cu adevarat focul si cine dansa in jurul lui, precum si avantajele si castigurile cu privire la formele antice de democratie. Unele,sculptate cu maiestrie tremuranda si vibrand de constiinta si durere. Altele, sculptate in tavan, parca din dorinta de a ramane acolo, sa dainuiasca…
Rares Daniel Duriga
Fii primul care comentează