
Vă scriu din drag poemul copilăriei mele,
Copilărie scursă pe coama unui deal…
Era atîta pace în cerul plin de stele
Şi-atîta libertate în tropotul de cal,
Încît curgînd la vale, pîrîul cînta doine
Şi dântuia pe pietre şuviţele sclipind;
Zîne de argint din vişin se coborau in rouă,
Cînd ziua găsea noaptea pe pietre adormind.
Şi mă trezea din fînuri cocoşul din ogradă,
Şi alergam cu iezii, cîmpiile de dor.
Pe malul apei, sălcii îşi despleteau coroana
Şi păsări minunate cîntau îmbătător.
Era o lume-ntreagă care va fi şi este,
Cu munţi cu coama sură şi cu păduri foşnind,
Copilăriei blîndă într-un sătuc de munte,
Natură a vieţii, viaţa veşnicind.
sursa: https://www.facebook.com/Ioan.Lancrajan
Fii primul care comentează