Cei doi soți din Alba Iulia, oameni de afaceri, vor fi cercetați sub control judiciar, după ce fuseseră reținuți pentru 24 de ore

În cursul zilei de miercuri, 8 iulie, cei doi soți au fost prezentați în fața magistraților, care au dispus ca aceștia să fie cercetați, pentru o perioadă de 60 de zile, sub control judiciar.

Știrea inițială

Polițiștii din Alba au reținut două persoane care sunt bănuite de fapte de delapidare, înșelăciune, fals și alte infracțiuni prin care și-ar fi însușit peste 1.000.000 de lei. Cei doi ar fi încercat și să obțină, în mod fraudulos, 2.632.000 de lei, prin falsificarea unor titluri de credit. Polițiștii, coordonați de procurori, au efectuat 8 percheziții.

La data de 7 iulie 2020, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 47 de ani, din Alba Iulia și față de soția sa, de 36 de ani, care sunt bănuiți de delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, transmiterea fictivă a părților sociale, tentativă la înșelăciune, complicitate la înșelăciune și falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2018 – 2019, cei doi soți, în calitate de administratori a mai multor societăți comerciale, folosindu-se de documente false sau prin practici comerciale incorecte ar fi reușit să își însușească, pentru a folosi în scop personal, 376.000 lei și ar fi cauzat partenerilor lor de afaceri prejudicii în valoare de 819.058 lei.

De exemplu, bărbatul ar fi retras suma de 376.000 de lei din contul firmei, care era poprit de un executor judecătoresc, cu justificarea că acesta urma a fi folosită la plata salariilor angajaților. Pentru a intra în posesia banilor, bărbatul s-ar fi folosit de state de plată fictive. Ulterior suma de bani și-a însușit-o și ar fi folosit-o în scop personal.

De asemenea, cei doi soți ar fi creat relații comerciale fictive între societățile administrate, cu scopul de a retrage toate sumele de bani și activele societății comerciale ale cărei conturi și active erau urmărite de creditori. Ar fi folosit bilete la ordin și ar fi reușit, în acest fel, să cauzeze creditorilor  un prejudiciu de  819.058 lei.

Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat și că părți sociale deținute în cadrul unei societăți comerciale ar fi fost transmise fictiv unei persoane precum și faptul că, în încercarea de a induce în eroare un executor judecătoresc, ar fi fost emis un bilet la ordin fals, prin care era invocată o presupusă datorie de 2.632.000 de lei în favoarea unei societăți comerciale ai cărei administratori erau tot cei doi soți.

Pentru obținerea de probe, la data de 7 iulie 2020, polițiștii au efectuat 8 percheziții (7 în Alba Iulia și una în Cluj Napoca) și au ridicat documente de evidență contabilă, mijloace electronice de stocare a datelor și sume de bani, care au fost indisponibilizate (43.500 lei, 7.060 euro, 40 lire sterline și 5 dolari).

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale.

Despre Redacția ProAlba 37649 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*