“A iubit foarte mult elevii, cadrele didactice si invatamantul in general. Va multumesc pentru faptul ca ati donat sange si ati fost alaturi de noi in aceasta perioada zbuciumata a familiei mele. Este dovada peremptorie ca a fost foarte iubit de elevi, poate cel mai iubit profesor al generatiei sale (sper sa nu supar pe cineva). Fara gestul vostru extraordinar nu ar fi trait atat de mult, doi ani si vreo trei-patru luni. Sit tibi terra levis! In seara asta ne-a parasit, dupa o apriga si demna lupta cu boala. Psihicul sau puternic l-a ajutat sa lupte atat de mult timp cu maladia.”, a transmis Radu, fiul lui Nicolae Ota.
Să vă odihniți în pace, domnule profesor!
Drum bun printre stele, Prieten Drag…
L-am sunat de 1 Decembrie, ca de obicei, sa-i spun La Mulţi Ani!… Si nici un răspuns… Doar un semnal precum al aparatului ce înregistrează tensiunea unui bolnav aflat la reanimare… Si apoi… număr inexistent…
Am avut o strângere de inima, dar nu am vrut sa cred… Ieri, directorul Casei Corpului Didactic Alba mi-a confirmat vestea trista… Profesorul Nicolae Ota a decedat…Consternare, tristete, lacrimi si regrete…
La ultima convorbire ce am avut-o cu Nicu, acesta era la spital, unde i se făceau perfuzii, dar era foarte încrezător… Vorbeam cu el uneori prin telepatie, mai ales când i se făceau transfuzii la Spitalul din Alba Iulia… Îmi povestea ce cărţi a mai citit… Expresia lui: „măi Copile”…pentru ca aşa mi s-a adresat de când ne-am cunoscut (era cu 10 ani mai mare ca mine),…iţi recomand o carte… A citit foarte mult… Mi-a împărtăşit multe din activitatea sa ca Director al Casei Corpului Didactic Alba unde a editat si Revista Universul şcolii…
Ne-am cunoscut in anul 1998 la Iaşi, la prima mea întâlnire cu directorii Caselor Corpului Didactic organizata de Ministerul Educaţiei Naţionale, când, nu întâmplător sigur, am stat împreuna in aceeaşi camera… si tot aşa pana la pensionarea sa… Cate amintiri frumoase am avut împreuna…
A fost directorul Casei Corpului Didactic Alba din 1971, despre care D-l prof. Iosif Barna, director al Casei Corpului Didactic Caraş-Severin la acea vreme (1971-1981, 10 ani), îmi povestea ca Nicu Ota era cunoscut ca Prinţişorul de Alba… In 1986 Casele Corpului Didactic au fost desfiinţate pana in 1990… Iar prof. Nicu Ota a fost apoi Director al Colegiului Naţional „Horia, Cloşca si Crisan”, Colegiu unde am inaugurat in anul 2001 primul Centru de Documentare si Informare din mediul urban realizat cu sprijinul Ambasadei Franţei la Bucureşti…
Au urmat alti ani ca director al Casei Corpului Didactic Alba unde a editat Revista Universul scolii in care ne-a impartasit exemplele de buna practica din activitatea sa si activităţile metodice organizate pentru care a fost foarte apreciat de corpul profesoral din Alba si nu numai… A promovat Proiectul bilateral romano-francez: „Educaţie pentru informaţie in mediile dezavantajate”, Alba fiind unul din judeţele pilot in implementare… Când a împlinit vărsata de pensionare, Inspectorul Şcolar General, prof. Dorin Sandea, îmi povestea ca atunci când Ministerul Educaţiei i-a ceru sa propună un alt director, acesta le-a răspuns ca nu are director care sa-l înlocuiască pe Nicu Ota…
După pensionare a scris si o Carte despre Cursurile de formare si perfecţionare organizare de Casa Corpului Didactic Alba, dar si despre cele organizate de Ministerul Educaţiei cu directorii Caselor Corpului Didactic la care am fost prezenţi… Chiar mi-a cerut detalii despre Programul „Character First!” derulat la Moneasa – Arad, unde am lucrat cu formatori din Statele Unite…
In ultimul timp lucra la o alta carte la care mă invitase deja la lansare, dar timpul nu a mai avut răbdare… Sper ca fiul sau – juristul, de fapt ambii băieţi despre care îmi vorbea cu mândrie, sa-i duca la bun sfârşit visul…
Un vis frumos cu care Dumnezeu l-a chemat la ceruri, iar eu am rămas mai sărac cu un PRIETEN valoros si un OM de calitate…
Nu te voi uita niciodată si-ti voi păstra o vie amintire…
Condoleanţe familiei!
VESNICA LUI AMINTIRE…