Un tânăr de 33 de ani din Cugir, angajat al unei spălătorii auto, ar fi sustras un autoturism taxi lăsat la spalat și l-a condus spre Sibot. Sâmbătă, în jurul orei 05.30, a pierdut controlul asupra acestuia, a intrat în poarta unui imobil din localitatea Vinerea, a mai acroșat și un autoturism parcat în fața acesteia, după care a părăsit locul accidentului. Ulterior, a fost identificat de polițiști, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere. Suspectul a fost dus la audieri la poliția Cugir. Potrivit IPJ Alba, i-a fost întocmit dosar penal pentru furt în scop de folosință, distrugere din culpă, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Fii primul care comentează