La Alba Iulia se trasează marcajele rutiere și vor fi amplasate încă patru treceri de pietoni denivelate. Precizări din partea primarului Mircea Hava

marcaje rutiere“După cum probabil ați observat deja, în Alba Iulia se trasează marcaje rutiere. Aproape imposibil să nu observi că liniile ce șerpuiesc orașul vor dăinui mai mult decât până fumezi o țigară. Contractul a fost atribuit prin licitație unei firme care produce vopseaua. În administrație relevant e „negru pe alb”, în stradă, contează albul pe negru, cu vopsea durabilă, nu simpatică. S-au trasat marcajele longitudinale în cartierul Cetate, Regimentul V Vânători de Munte și pe unele străzi în centru. S-au marcat și trecerile de pietoni din apropierea școlilor. „Asediul” mai durează în campania de toamnă. Urmează centrul, semnalizările din intersecții etc. Pentru siguranța pietonală vom suplimenta cu patru treceri de pietoni denivelate: B-dul Încoronării cu strada Cetății, Avram Iancu cu Teilor (aproape de școala nr.1), Ștefan cel Mare cu George Barițiu (școala nr.8 și grădinița 15) și Lalelelor cu Crizantemelor. Foarte curând se vor turna și niște covoare asfaltice pentru prelungirea Mușețelului, Crizantemelor, dar și pe Mircea Eliade, pe sub vii, pentru a da posibilitatea de a ajunge mai ușor la stadion.”, a declarat primarul Mircea Hava

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*