În realitate e foarte simplu. Fiecare avem o realitate a noastră în care ne-am stabilit, stăm cuminți. I se mai spune „zona de confort” din care, iarăși, în realitate, relativ foarte puțini ieșim să vedem cum e vremea “pe afară”. Stăm, “cujetăm” (uneori, din păcate, doar stăm…), tocăm, amestecăm, facem o mâncare delicioasă de păreri pe care o gustăm și, chiar dacă ni se pare ceva ciudat la gust, o servim, de fiecare dată, celorlalți. Chiar dacă, uneori, este acră ca naiba sau, alteori, este picantă de îți ies ochii din cap, ne punem cascheta de MasterȘăf și dăm cu polonicul peste degete celui care comentează. E mai ușor decât să schimbăm puțin rețeta, nu? Problema și mai mare apare atunci când cineva chiar îți apreciază mâncarea pe care o servești. Devii și mai increzător în rețeta ta și calea către “succes” îți este asigurată. Trăiești în realitatea ta, cum că tu ești cel mai șef de șef și nu îți dai seama de unde îți vine pieirea. Sau, mai bine zis, de unde și de ce nu îți mai vine nimeni la masă, în ultima vreme. Ești evitat, amânat, neînțeles. “Cum adică? Eu, care serveam cele mai bune rețete de viață, deoarece eram cel mai ancorat în realitate?” Gresit! Nu “deoarece” ci “din cauza” și nu erai în realitatea aia bună, ca să zic aș. Erai doar în realitatea TA personală, în care te-ai depărtat, oarecum, de realitate. Presărată de idei călduțe, confirmate ani și ani la rândul de alții (din varii motive), plină de idei care nu întotdeauna erau cele bune, cele care nu reflectau realitatea, nu aveau cele mai bune dovezi și argumente dar pe care creierașul tău le-a adoptat rapid, fără acte, le-a băgat în familia lui cea mare, chiar dacă, uneori, a adoptat și cai troieni care, în cele din urmă, ți-au adus eșecul.
Soluția este foarte simplă dar atât de greu de aplicat: presupune smerenie, sinceritate cu propria persoană, capacitatea de a-ți recunoaște propria vină, de a începe să înveți de la ceilalți, puțină bunăvoință, dorința de a fi mai bun și, dacă tot veni vorba de bun, niște bun simț nu ar fi deloc rău. Totuși, e atât de greu să îl asculți pe celălalt atunci când îți spune că ai greșit. De asemenea, tu poți ajunge să spui: “poate că, în realitate, e și el în realitatea lui și la fel și el îmi servește ciorbe acre”. Eu zic așa: servește și dacă nu îți place, spune-i de ce. Ascultă-l și tu când îți spune rețeta lui. Mai bine cu un ochi vânăt decât cu dureri de burtă, dacă pot să zic așa. Iar dacă ai noroc, poate scapi chiar cu un prieten câștigat, care a realizat că gătește groaznic uneori…și nici tu nu aplicai, poate, cea mai bună rețetă.
Creierașul nostru ne joacă feste zi de zi. Ne pregătește, încă de dimineață, un loc călduț în care ideile noastre, întărite zi de zi, să facă nani și să nu lase ideile noi să vină în vizită de perfecționare. Nu se documentează temeinic, rămâne agățat de vechile senzații, noul și diferitul îl stresează, îl pune să lucreze ore suplimentare. Mai bine îți pune ochelarii de cal și începe să țină lecții de viata. Ce câștigi? Singurătate la masă…
Aceste ganduri v-au fost oferite de Andrei Dineț și Aristocrat Boutique www.aristocratboutique.ro,
facebook: Aristocrat Boutique Alba Iulia
Fii primul care comentează