La data de 16 iulie 2017, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Sebeş au identificat un bărbat de 59 de ani, din localitatea Daia Română, care a condus un autoturism pe strada Nouă din localitatea Lancrăm, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat valoarea de 0.42 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar apoi a fost condus la Spitalul municipal Sebeş, unde i-au fost recoltate doua mostre biologice de sânge, in vederea stabilirii alcoolemiei. Față de T.I., cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Fii primul care comentează