Mircea Trifu, consilier local independent. „Vreau să știți de ce NU am participat la proteste/ atât ” babele alea ştirbe” , cât şi „corporatiştii” sunt români”

Mircea trifuAm fost sfătuit, în ultima perioadă , de diferiți “consultanți de bine”, să mă alătur mulțimii care a protestat în stradă. Mi s-a spus că, astfel, voi avea numai de câștigat în plan politic și că, în caz contrar, nu fac decât să pierd din capitalul politic obținut, ca INDEPENDENT, la alegerile din vara lui 2016. Personal, am convingerea fermă că cei care m-au votat ca și consilier local au făcut-o cu siguranța că o să veghez, zilnic, ca banii din bugetul local să fie cheltuiți cu chibzuință și în cea mai deplină legalitate.

Acesta este și motivul pentru care doresc să fac publică poziția mea față de evenimentele din ultimele zile.

Am constatat că mulți dintre consilierii locali si județeni s-au aflat în mijlocul manifestanților, declarându-se mari luptători împotriva corupției. Țin să le reamintesc, cu tot respectul, lor și cetățenilor, că trăim într-un oraș în care au fost atribuite, fără licitație, unor societăți, contracte de milioane de euro. Că multe hectare de teren ale primariei au fost aduse ca aport la capitalul unor firme, la prețuri subevaluate și de până la 5 ori. Iar toate aceste lucruri s-au petrecut și cu sprijinul acestor consilieri. De altfel, în curând, o să prezint dezvăluiri și documente în acest sens.

trifu mircea revolutieRevenind la recentele mișcări de stradă afirm că DA, nu m-am repezit manifestații fiindcă detest aceste metode parșive și meschine prin care politicienii se folosesc de emoțiile oamenilor pentru a-și construi un capital de imagine. Pe de altă parte, îmi permit să cred că văd situația dintr-o perspectivă mai rezervată, datorată unor experiențe pe care le-am trăit. În 1989, de exemplu, am plecat, cu mic cu mare, să luptăm împotriva unui regim cu adevărat odios. Iar atunci, pe străzile României, au murit mii de oameni. Culmea, în acele zile, niște ipocriți au furat idealurile oamenilor, înființând acel FSN. Aici, în primă fază, și-au găsit loc și securiști ori alți comunistoizi, mulți dintre ei ocupând, și astăzi funcții înalte în administrația locală. Iar pe unii dintre ei i-am văzut, în ultimele zile, printre manifestanți.

Am convingerea că ceea ce se întâmplă în aceste zile este doar o luptă poltică ce a antrenat mii și mii de oameni de bună credință. Și lor vreau să mă adresez.

Dragi albaiulieni,

trifupatima politicienilor a dus, mereu și mereu, la gâlceavă, antrenându-ne pe mulți dintre noi în dispute pe care, mai apoi, le-am regretat. Cei care profită astăzi de emoțiile noastre, se vor întoarce iar și iar. Așteaptă doar noi motive, noi situații. E meseria pentru care s-au antrenat și continuă să facă acest lucru.  Că or fi din PNL , PSD sau din alt partid, cu toții își văd doar interesul propriu. Altfel, ar fi luptat împotriva corupției aici în oras ,pentru albaiulieni, pentru fiecare dintre dumneavoastră, în parte. Că har Domnului, are balta pește, după cum bine se știe!

Aș dori, ca pentru zilele care vin, să transmit un apel la calm și să realizăm, cu toții, că înainte de toate suntem români, de aceeași parte a baricadei naționale. Chiar dacă unii suntem mai informați, chiar dacă nu întotdeauna avem sau nu dreptate. Și nu uitați un lucru: dacă cineva te păcălește o dată, e vina lui. Dacă o face și a doua oară, e și vina ta!

Concluzia tristă, după 27 de ani de la o schimbare majoră , e aceea că românii au ajuns împărțiți în două tabere. Care contabilizează cine sunt mai mulți ori care sunt mai gălăgioși. Iar nişte şmecheri îi judecă, la televizor, pe români: care-s mai proşti, care-s mai cu şcoală, care-s mai cu dinți în gură, care-s şoferi , care-s mai IT-işti ori corporatişti. Să nu uităm că atât ” babele alea ştirbe” , cât şi „corporatiştii” sunt români. Până una- alta, un sas, și el cetățean român, stă şi râde de noi cu satisfacție. Ne dă verdicte și analizează în ce „fază” ne aflăm. Ce mare păcat că ne exaltăm atât de ușor. Și nu învățăm nimic din istorie…

Mircea Trifu,

Consilier local independent

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*