La data de 10 ianuarie 2017, poliţiştii de ordine publică din Aiud au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de C.B., de 48 de ani, din Aiud, pentru comiterea infracțiunilor de „nerespectarea hotărârii judecătoreşti” şi „ameninţare”. În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în după amiaza zilei de 9 ianuarie, în timp ce se afla în zona unui magazin din municipiul Aiud, le-a ameninţat, cu acte de violenţă, pe soţia sa, cu care este în proces de divorţ şi pe fiica acesteia, încălcând astfel şi prevederile ordinelor de protecţie emise de Judecătoria Aiud. În cursul zilei de 11 ianuarie, C.B. va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Fii primul care comentează