La data de 7 noiembrie 2016, între orele 07.00 – 13.00 și 16.00 – 20.00, poliţiştii Serviciului Rutier Alba împreună cu poliţiştii Biroului Rutier Alba Iulia au organizat, pe raza municipiului, o acţiune de verificare a modului în care sunt respectate normele legale, de către taximetrişti. În cadrul acestei acţiuni au fost verificaţi 53 de taximetre, iar poliţiştii au constatat 17 abateri contravenţionale, sancţionate cu amenzi în valoare totală de 4.750 lei. Cele mai multe dintre sancţiuni (16) au fost aplicate pentru încălcări ale normelor privind circulaţia pe drumurile publice (viteză excesivă, neportul centurii de siguranţă), iar o sancţiune a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind taximetria.

Fii primul care comentează