Tribunalul Bucureşti a luat măsura controlului judiciar, în cazul directorului comercial Romarm, Nicuşor Mihai, acuzat de DNA de instigare la abuz în serviciu şi complicitate la cumpărare de influenţă, în legătură cu o licitaţie derulată la Fabrica de Arme Cugir. DNA a contestat decizia, care se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti.
Vă reamintim faptul că Nicușor Mihai a fost reţinut marţi, 8 martie 2016, de procurori, şi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, însă magistraţii au dispus eliberarea acestuia sub control judiciar. Decizia a fost contestată de DNA la Curtea de Apel.
În dosar este vizată, pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, şi Claudia Aura Mariş, care, potrivit DNA, susţine că este reprezentantă a unei asociaţii non-profit care sprijină persoane cu dizabilităţi. Şi pentru aceasta, Tribunalul a dispus control judiciar.

Fii primul care comentează