Palme, pumni, şuturi, încăierări cu scaune, furturi, droguri, alcool, sex în timpul orelor – peste 60 de cazuri de violenţă sunt raportate în fiecare zi în şcolile din România. Din luna martie si până în iunie, s-au înregistrat 4131 de cazuri, dar în curând s-ar putea ca cifrele să şocheze şi mai mult, când acest Raport preliminar al Ministerului Educaţiei va fi completat cu datele pe întreg anul şcolar.
Mediul educaţional îi oferă copilului primul spaţiu de socializare, în care începe să se formeze ca individ independent, fapt pentru care unele experienţe în relaţia cu copiii sau adulţii sunt ca ritualurile de maturizare treptată din culturile primitive. În „luptele” cu ceilalţi îşi testează puterile şi învaţă să se impună sau să iasă onorabil dintr-un conflict.
În spaţiul şcolar, însă, copilul vine cu experienţa celor şapte ani de-acasă, aducând, de multe ori, replici sau comportamente care reflectă violenţa domestică. Crescuţi la televizor, desenele animate, din ce în ce mai dominate de scene violente, impregnează psihicul cu atitudini şi reacţii agresive greu de schimbat ulterior.
Pe de altă parte, respectul pentru şcoală şi pentru profesori nu mai este cultivat în societate, iar statutul pecuniar precar al cadrelor didactice îi determină, mai ales pe elevii de bani gata să îi sfideze. Este tot un fel de agresivitate adusă din spaţiul domestic în şcoală şi dusă mai departe, în societate.
În acelaşi timp, înjurăturile din trafic, din mass media, cele dintre oamenii politici îi crează adolescentului un spaţiu insecurizant, în care se simte încolţit din toate părţile. În jungla cotidiană, subconştient, cel mai dezvoltat reflex al său este cel de a se apăra.
Deşi, la prima vedere, pare că şcoala ameninţă să aducă violenţa în societate, societatea este, de fapt, cea care favorizează cultivarea violenţei în şcoli, ca pe un reflex social.
Cifrele îngrijorătoare au determinat Ministerul Educaţiei să dispună urgent înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei în Şcoli. Din rândul generaţiei care dă bacalaureatul zilele acestea, născută la circa trei ani după revoluţie, vin o parte dintre cazurile de violenţă, o violenţă pe care absolvenţii nu o vor lăsa pe băncile şcolii, pentru a fi rezolvată instituţional.
Să nu dăm cu piatra, însă! Vina nu le aparţine elevilor decât parţial. Pornirile violente şi neputinţa noastră de a le gestiona nu reprezintă decât încă unul dintre eşecurile, iată, răsunătoare ale tranziţiei româneşti.
Aurora Martin
Fii primul care comentează