Vineri, 19 februarie 2016, de la ora 19.00, sunteți așteptați, la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, la degustarea unei comedii negre, un spectacol în care soarta personajelor şi relaţiile dintre ele sunt influenţate de jocul dintre lumină şi întuneric, joc care transformă totul, complicând intrigi ţesute cu grijă, schimbând mizele, separând albul de negru şi silindu-i pe toţi să-şi arate, în mod paradoxal, adevărata faţă. Biletele, 10 lei preț întreg, si 5 lei, preț redus pentru elevi, studenti si pensionari, se găsesc la Secretariatul Casei de Cultură a Studenţilor, începând de marţi, 16 februarie 2016, între orele 09.00 – 15-00. Spectacolul este realizat în cadrul Proiectului Stagiunea cu Skepsis 2016, desfăşurat de Asociaţia Grupul Skepsis în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, Fundaţia “Inter-Art” Aiud, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia și Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Proiectul este desfăşurat în perioada ianuarie 2016 – decembrie 2016, fiind un proiect de tineret, bazându-se pe motivarea acestuia de a se implica în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi de a participa la viaţa sa socioculturală. Prin acest proiect, trupa de teatru şi umor Skepsis pregăteşte şi oferă publicului albaiulian 15 spectacole de teatru şi divertisment şi de teatru de stradă cu specific medieval.

Fii primul care comentează