Investeste în oameni!
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 1 „Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere”
Domeniul major de intervenție 1.1 „Educaţia şanselor tale pentru un viitor profesional mai bun”
Titlul proiectului: „De ce, cum și ce învăț?”
Cod contract: POSDRU/190/1.1/S/156882
Beneficiar: Inspectoratul Școlar Județean Alba
Inspectoratul Școlar Județean Alba a finalizat premierea elevilor participanți la activitățile proiectului strategic POSDRU/190/1.1/S/156882, cu titlul „De ce, cum și ce învăț?”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013, ”Investește în oameni!”.
Grupul ţintă al proiectului a fost alcătuit din 15.000 de elevi din învățământul preuniversitar, din clasele III-XII, mediul urban și rural din județul Alba. Pentru participare s-au oferit 14.650 subvenții, iar pentru lucrările realizate în cadrul concursului au fost acordate 350 premii I, II și III. Acestea s-au acordat pe clase și pe secțiunile concursului. Premiul II a fost acordat următorilor elevi:
| Elev | Clasa | SCOALA | Secțiunea | Profesor coordonator |
| Narcisa-Ioana Joldes | III | ȘCOALA GIMNAZIALÃ CÂMPENI | I-eseu argumentativ | Gligor Doina |
| Adnana-Maria Sipos | III | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „AVRAM IANCU ” UNIREA | I-eseu argumentativ | Ozsvath Elisabeta |
| Ana-Maria Isabela Corches | III | ȘCOALA GIMNAZIALÃ CÂMPENI | I-eseu argumentativ | Gligor Doina |
| Gheorghe-Iulian Doncea | III | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „IULIU MANIU” VINȚU DE JOS | I-eseu argumentativ | MÃNEASÃ GEORGIANA |
| Vlad Pascal | III | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „SÂNGIDAVA” CUGIR | II-materiale de promovare | Vasuti Nicoleta |
| Alexandru Olteanu | III | LICEUL DE ARTE „REGINA MARIA” ALBA IULIA | II-materiale de promovare | Lãncrãjan Oana |
| Edith Andreea Varga | III | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „MIHAI EMINESCU” IGHIU | EVALUARE | Filimon Ana Maria |
| Alexandru Catalin Neamtiu | III | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „MIHAI EMINESCU” ALBA IULIA | EVALUARE | Marinescu Rodica |
| Bogdan-Alin Saratean | III | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „TOMA COCIȘIU” BLAJ | EVALUARE | Corbean Adela Ana |
| Adelina-Maria Caizer | III | COLEGIUL NAȚIONAL „TITU MAIORESCU” AIUD | EVALUARE | Caizer Daniela |
| Elev | Clasa | SCOALA | Secțiunea | Profesor coordonator |
| Gabriela Gligor | III | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „MIHAI EMINESCU” ALBA IULIA | EVALUARE | Marinescu Rodica |
| Andrei-Samuel Stoica | III | ȘCOALA GIMNAZIALÃ ȘARD | EVALUARE | Ciocirlan Mariana Georgeta |
| Elev | Clasa | SCOALA | Secțiunea | Profesor coordonator |
| Alexandru Ioan Cretu | III | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „MIHAI EMINESCU” ALBA IULIA | EVALUARE | Marinescu Rodica |
| Miriam Estefania Mocan Stoia | III | LICEUL DE ARTE „REGINA MARIA” ALBA IULIA | EVALUARE | Lãncrãjan Oana |
| Filip-Flavius Dragan | III | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „IULIU MANIU” VINȚU DE JOS | EVALUARE | MÃNEASÃ GEORGIANA |
| Carmen-Elena Bota | IV | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „NICODIM GANEA” BISTRA | I-eseu argumentativ | Todea Ion Sebastian |
| Maria Mihaela Bucurenciu | IV | ȘCOALA GIMNAZIALÃ STREMȚ | I-eseu argumentativ | Barlog Elena |
| Alexia-Nadina Muratore | IV | ȘCOALA GIMNAZIALÃ CÂLNIC | I-eseu argumentativ | Cioca Liana |
| George Ioan Pop | IV | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „SÂNGIDAVA” CUGIR | II-materiale de promovare | Vasuti Nicoleta |
| Denisa Maria Pop | IV | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „SÂNGIDAVA” CUGIR | II-materiale de promovare | Vasuti Nicoleta |
| Darian-Nicolae Comsa | IV | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „ION BREAZU” MIHALȚ | II-materiale de promovare | Barlog Elena |
| Simina-Maria Breaz | IV | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „ION BREAZU” MIHALȚ | EVALUARE | Barlog Elena |
| Cosmin-Calin Breaz | IV | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „ION BREAZU” MIHALȚ | EVALUARE | Barlog Elena |
| Luca Ioan Bradila | IV | ȘCOALA GIMNAZIALÃ GERMANÃ SEBEȘ | EVALUARE | Badescu Lacrima Johanna |
| Bianca Simina | IV | ȘCOALA GIMNAZIALÃ NR.3 CUGIR | EVALUARE | Tirlea Anca |
| Ioan-Andrei Ganta | IV | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „TOMA COCIȘIU” BLAJ | EVALUARE | Corbean Adela Ana |
| Radu-Emilian Dancu | IV | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „TOMA COCIȘIU” BLAJ | EVALUARE | Corbean Adela Ana |
| Rebeca Comsa | IV | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „SÂNGIDAVA” CUGIR | EVALUARE | Vasuti Nicoleta |
| Cristiana-Denisa Furnea | IV | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „ION BREAZU” MIHALȚ | EVALUARE | Barlog Elena |
| Cosmin-Stefan Dandea | IV | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „NICODIM GANEA” BISTRA | EVALUARE | Todea Ion Sebastian |
| Alisa-Antonia, Culda | V | ȘCOALA GIMNAZIALÃ CÂMPENI | I-eseu argumentativ | Ariesanu Liliana |
| Elev | Clasa | SCOALA | Secțiunea | Profesor coordonator |
| Katharina Gabriela Tintea | V | SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX „SFÂNTUL SIMION ȘTEFAN” ALBA IULIA | I-eseu argumentativ | Pintea Eugen |
| Stefan Oana | V | ȘCOALA GIMNAZIALÃ NR.3 CUGIR | I-eseu argumentativ | Tirlea Anca |
| Darius Mihai Predescu | V | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „SÂNGIDAVA” CUGIR | II-materiale de promovare | Vasuti Nicoleta |
| Sergiu Radu-Todor | V | COLEGIUL NAȚIONAL „LUCIAN BLAGA” SEBEȘ | II-materiale de promovare | Todor Cornelia |
| Felician Metea | V | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „AVRAM IANCU ” UNIREA | II-materiale de promovare | Ozsvath Elisabeta |
| David Ioan Foris | V | LICEUL TEORETIC TEIUȘ | EVALUARE | Baruletiu Mihai |
| Daria Cristina Raulea | V | ȘCOALA GIMNAZIALÃ GERMANÃ SEBEȘ | EVALUARE | Badescu Lacrima Johanna |
| Aura Maria Botan | V | LICEUL TEORETIC TEIUȘ | EVALUARE | Barbuletiu Mihai |
| Diana Biris | V | LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ALBA IULIA | EVALUARE | Crasnic Ioana-Eugenia |
| Adrian-Nicolae Maturar | V | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „IULIU MANIU” VINȚU DE JOS | EVALUARE | MÃNEASÃ GEORGIANA |
| Bianca-Giulia Samoila | V | LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ALBA IULIA | EVALUARE | Crasnic Ioana-Eugenia |
| Cristian Nicolae Goia | V | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „NICOLAE DRÃGAN” GALDA DE JOS | EVALUARE | Goia Ana |
| Tania-Maria Prainer | V | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „TOMA COCIȘIU” BLAJ | EVALUARE | Corbean Adela Ana |
| Casiana-Maria Catauta | V | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „TOMA COCIȘIU” BLAJ | EVALUARE | Corbean Adela Ana |
| Madalina Sorina Leach | VI | COLEGIUL NAȚIONAL „AVRAM IANCU” CÂMPENI | I-eseu argumentativ | Sturza Ioana |
| Casiana Negrea | VI | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „IULIU MANIU” VINȚU DE JOS | I-eseu argumentativ | MÃNEASÃ GEORGIANA |
| Ionuț-Marcel Ștefãnuț | VI | ȘCOALA GIMNAZIALÃ ȘARD | I-eseu argumentativ | Ciocirlan Mariana Georgeta |
| Cristina Fatan | VI | ȘCOALA GIMNAZIALÃ ȘUGAG | II-materiale de promovare | Badescu Lacrima Johanna |
| Irina Selagea | VI | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „NICODIM GANEA” BISTRA | II-materiale de promovare | Todea Ion Sebastian |
| Ioan-Ciprian Doncea | VI | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „IULIU MANIU” VINȚU DE JOS | II-materiale de promovare | MÃNEASÃ GEORGIANA |
| Miruna-Daniela Plesa | VI | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „NICODIM GANEA” BISTRA | III-video-documentar | Todea Ion Sebastian |
| Elev | Clasa | SCOALA | Secțiunea | Profesor coordonator |
| Andrei-Ionut Ursalas | VI | LICEUL „CORNELIU MEDREA” ZLATNA | EVALUARE | Olãlãu Ioana Odetta |
| Iulius Uriesu | VI | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „IOAN MIHU” VINEREA | EVALUARE | TEBAN LAURA DIANA |
| Alexandra Lupsan | VI | SCOALA GIMNAZIALA „VASILE GOLDIS” ALBA IULIA | EVALUARE | Cîmpean Valeria |
| Ioana Fatan | VI | ȘCOALA GIMNAZIALÃ ȘUGAG | EVALUARE | Badescu Lacrima Johanna |
| Denisa Maria Oprita | VI | LICEUL TEORETIC TEIUȘ | EVALUARE | Barbuletiu Mihai |
| Florin Alexandru Popa | VI | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „MIHAI EMINESCU” ALBA IULIA | EVALUARE | Furdui Veronica Mirona |
| Adnana Caprariu | VI | ȘCOALA GIMNAZIALÃ NR.3 CUGIR | EVALUARE | Tirlea Anca |
| Kinga-Julia Kocsis | VI | COLEGIUL NAȚIONAL „BETHLEN GABOR” AIUD | EVALUARE | Nagy Timea |
| Maria-Cosmina Domsa | VII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „ION BREAZU” MIHALȚ | I-eseu argumentativ | Barlog Elena |
| Vasilica Motora | VII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „NICODIM GANEA” BISTRA | I-eseu argumentativ | Todea Ion Sebastian |
| Camelia Roxana Groza | VII | COLEGIUL NAȚIONAL „TITU MAIORESCU” AIUD | I-eseu argumentativ | Szekely Elena |
| Florina-Ioana Comsa | VII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „ION BREAZU” MIHALȚ | II-materiale de promovare | Barlog Elena |
| Sebastian-Valentin Carnat | VII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „ION BREAZU” MIHALȚ | II-materiale de promovare | Barlog Elena |
| Diana Cojoc | VII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „SÂNGIDAVA” CUGIR | II-materiale de promovare | Vasuti Nicoleta |
| Daniela Bustan Jeflea | VII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ CÂMPENI | III-video-documentar | Ariesanu Liliana |
| Luiza-Irina Briciu | VII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ CÂMPENI | III-video-documentar | Ariesanu Liliana |
| Monica Dan | VII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „IULIU MANIU” VINȚU DE JOS | III-video-documentar | MÃNEASÃ GEORGIANA |
| Aura Maria Moldovan | VII | LICEUL TEORETIC TEIUȘ | EVALUARE | Barbuletiu Mihai |
| Alexandra Maria Baltat | VII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „MIHAI EMINESCU” ALBA IULIA | EVALUARE | Marinescu Rodica |
| Diana Maria Indrei | VII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „MIHAI EMINESCU” ALBA IULIA | EVALUARE | Marinescu Rodica |
| Lucia Maria Iura | VII | COLEGIUL NAȚIONAL „TITU MAIORESCU” AIUD | EVALUARE | Szekely Elena |
| Cristian Deac | VII | COLEGIUL NAȚIONAL „TITU MAIORESCU” AIUD | EVALUARE | Szekely Elena |
| Sebastian Robert Dobra | VII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „SÂNGIDAVA” CUGIR | EVALUARE | Vasuti Nicoleta |
| Elev | Clasa | SCOALA | Secțiunea | Profesor coordonator |
| David Sebastian Hopirtean | VIII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „SIMION LAZÃR” LUNCA MUREȘULUI | I-eseu argumentativ | Sarmasiu Floarea |
| Dan Lucan | VIII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ GÂRBOVA | I-eseu argumentativ | Cioca Liana |
| Maria Denisa Lazar | VIII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „ION BREAZU” MIHALȚ | I-eseu argumentativ | Barlog Elena |
| Andrei Dumitrascu | VIII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „SÂNGIDAVA” CUGIR | II-materiale de promovare | Vasuti Nicoleta |
| Gabriel Pop | VIII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „SÂNGIDAVA” CUGIR | II-materiale de promovare | Vasuti Nicoleta |
| Loredana Erdei | VIII | LICEUL „CORNELIU MEDREA” ZLATNA | II-materiale de promovare | Olãlãu Ioana Odeta |
| Andreea Maria Tanase | VIII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „MIHAI EMINESCU” IGHIU | III-video-documentar | Filimon Ana Maria |
| Georgiana Stanea | VIII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „ION BREAZU” MIHALȚ | EVALUARE | BARLOG ELENA |
| Luisa Sabadus | VIII | LICEUL TEORETIC TEIUȘ | EVALUARE | Barbuletiu Mihai |
| Georgiana-Alexandra Bodea | VIII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ CÂMPENI | EVALUARE | Ariesanu Liliana |
| Razvan Andrei Hudunca | VIII | LICEUL TEORETIC TEIUȘ | EVALUARE | Barbuletiu Mihai |
| Madalina Turlea | VIII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ „IOAN MIHU” VINEREA | EVALUARE | TEBAN LAURA DIANA |
| Andra Nistorescu | VIII | ȘCOALA GIMNAZIALÃ NR.3 CUGIR | EVALUARE | Tirlea Anca |
| Diana Eugenia Petruse | VIII | LICEUL TEORETIC TEIUȘ | EVALUARE | Barbuletiu Mihai |
| Raul Chisbac | VIII | COLEGIUL NAȚIONAL „LUCIAN BLAGA” SEBEȘ | EVALUARE | Suciu Gheorghe |
| Daniel Palco | IX | COLEGIUL NAȚIONAL „TITU MAIORESCU” AIUD | I-eseu argumentativ | Caizer Daniela |
| Denisa Georgiana Fazacas | IX | COLEGIUL NAȚIONAL „HOREA CLOȘCA ȘI CRIȘAN” ALBA IULIA | I-eseu argumentativ | Morar Adelina Ileana |
| Lois Erika Peter | IX | LICEUL DE ARTE „REGINA MARIA” ALBA IULIA | I-eseu argumentativ | Marcu Octavian |
| Corbean Mircea Adrian | IX | COLEGIUL NAȚIONAL „INOCHENTIE MICU CLAIN” BLAJ | II-materiale de promovare | Gherman Cristina |
| Carmen Madalina Les | IX | LICEUL DE ARTE „REGINA MARIA” ALBA IULIA | II-materiale de promovare | Lãncrãjan Oana |
| Borsan Ciprian | IX | COLEGIUL NAȚIONAL „INOCHENTIE MICU CLAIN” BLAJ | IV-materiale soft | Gherman Cristina |
| Elev | Clasa | SCOALA | Secțiunea | Profesor coordonator |
| Alexandra Maria Ut | IX | LICEUL „DR. LAZÃR CHIRILÔ BAIA DE ARIEȘ | EVALUARE | Faur Elena Daniela |
| Cristina Maria Costea | IX | LICEUL „DR. LAZÃR CHIRILÔ BAIA DE ARIEȘ | EVALUARE | Faur Elena Daniela |
| Paul Catalin Goia | IX | LICEUL „DR. LAZÃR CHIRILÔ BAIA DE ARIEȘ | EVALUARE | Faur Elena Daniela |
| Sebastian Ioan Sima | IX | LICEUL „DR. LAZÃR CHIRILÔ BAIA DE ARIEȘ | EVALUARE | Faur Elena Daniela |
| Georgiana Cordea | IX | LICEUL „DR. LAZÃR CHIRILÔ BAIA DE ARIEȘ | EVALUARE | Faur Elena Daniela |
| Miruna Ioana Dan | IX | LICEUL „DR. LAZÃR CHIRILÔ BAIA DE ARIEȘ | EVALUARE | Faur Elena Daniela |
| Catalin-Adrian Sarkany | IX | LICEUL TEHNOLOGIC OCNA MUREȘ | EVALUARE | Dociu Elena Carmen |
| Cosmin Danciu | IX | COLEGIUL NAȚIONAL „AVRAM IANCU” CÂMPENI | EVALUARE | Cosma Maria |
| Paula Maria Jurca | IX | LICEUL „DR. LAZÃR CHIRILÔ BAIA DE ARIEȘ | EVALUARE | Boldaș Cristina |
| Laurentiu Butura-Maier | X | COLEGIUL NAȚIONAL „TITU MAIORESCU” AIUD | I-eseu argumentativ | Szekely Elena |
| Andreea Boncut | X | COLEGIUL NAȚIONAL „AVRAM IANCU” CÂMPENI | I-eseu argumentativ | Eftime Laura |
| Isaila Gabriela Veronica | X | COLEGIUL NAȚIONAL „INOCHENTIE MICU CLAIN” BLAJ | I-eseu argumentativ | Gherman Cristina |
| Dragos Alexandru Lucian | X | COLEGIUL NAȚIONAL „INOCHENTIE MICU CLAIN” BLAJ | II-materiale de promovare | Seicean Daiana |
| Paula Dolores Czifra | X | LICEUL DE ARTE „REGINA MARIA” ALBA IULIA | II-materiale de promovare | Lãncrãjan Oana |
| Emoke Ibolya Timar | X | COLEGIUL NAȚIONAL „BETHLEN GABOR” AIUD | II-materiale de promovare | Nagy Timea |
| Claudiu Andrei Hategan | X | SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX „SFÂNTUL SIMION ȘTEFAN” ALBA IULIA | III-video-documentar | Pintea Eugen |
| George Alexandru Crintea | X | SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX „SFÂNTUL SIMION ȘTEFAN” ALBA IULIA | III-video-documentar | Pintea Eugen |
| Popa Sergiu Nicolae | X | COLEGIUL NAȚIONAL „INOCHENTIE MICU CLAIN” BLAJ | IV-materiale soft | Seicean Daiana |
| Andrei Narita | X | COLEGIUL NAȚIONAL „AVRAM IANCU” CÂMPENI | IV-materiale soft | Eftime Laura |
| Bazil Raducu Razaila | X | LICEUL TEHNOLOGIC „TIMOTEI CIPARIU” BLAJ | IV-materiale soft | Staicu Ionel |
| George Ovidiu Oniciu | X | COLEGIUL ECONOMIC „DIONISIE POP MARȚIAN” ALBA IULIA | EVALUARE | Marinescu Ioan |
| Elev | Clasa | SCOALA | Secțiunea | Profesor coordonator |
| Flavia Puscas | X | COLEGIUL NAȚIONAL „TITU MAIORESCU” AIUD | EVALUARE | Caizer Daniela |
| Calina Roncea | X | COLEGIUL NAȚIONAL „LUCIAN BLAGA” SEBEȘ | EVALUARE | Suciu Gheorghe |
| Liana Berindei | X | Colegiul National ,,Avram Iancu” Cimpeni | EVALUARE | Cotu Ileana |
| Birsan Raluca Maria | XI | COLEGIUL NAȚIONAL „INOCHENTIE MICU CLAIN” BLAJ | I-eseu argumentativ | Seicean Daiana |
| Magdalena Roxana Pacurar | XI | COLEGIUL ECONOMIC „DIONISIE POP MARȚIAN” ALBA IULIA | I-eseu argumentativ | Marinescu Ioan |
| Alexandra Rus | XI | COLEGIUL ECONOMIC „DIONISIE POP MARȚIAN” ALBA IULIA | I-eseu argumentativ | Barbu Ioan Daniel |
| Cristian Iacob | XI | COLEGIUL TEHNIC „I. D. LÃZÃRESCU” CUGIR | II-materiale de promovare | Napau Ileana |
| Mihaela Irina Cristea | XI | COLEGIUL NAȚIONAL „AVRAM IANCU” CÂMPENI | II-materiale de promovare | Sturza Ioana |
| Cristea Mihaela | XI | COLEGIUL NAȚIONAL „INOCHENTIE MICU CLAIN” BLAJ | II-materiale de promovare | Seicean Daiana |
| Anusca Maria Cristina | XI | COLEGIUL NAȚIONAL „INOCHENTIE MICU CLAIN” BLAJ | IV-materiale soft | Seicean Daiana |
| Irina Ana, Adam | XI | COLEGIUL NAȚIONAL „AVRAM IANCU” CÂMPENI | V-video-artistic | Sicoe Lenuța |
| Noemi-Borbala Lukacs | XI | COLEGIUL NAȚIONAL „BETHLEN GABOR” AIUD | V-video-artistic | Nagy Timea |
| Vladimir Serbanescu | XI | COLEGIUL NAȚIONAL „LUCIAN BLAGA” SEBEȘ | V-video-artistic | Stefan Diana |
| Ioana-Alexandra Orian | XI | COLEGIUL NAȚIONAL „TITU MAIORESCU” AIUD | EVALUARE | Caizer Daniela |
| Alexandra-Maria Sosa | XI | COLEGIUL NAȚIONAL „TITU MAIORESCU” AIUD | EVALUARE | Caizer Daniela |
| Roxana Alina Popa | XI | LICEUL TEORETIC TEIUȘ | EVALUARE | Suarasan Mihaela |
| Isabela Maria Sicoe | XI | COLEGIUL NAȚIONAL „AVRAM IANCU” CÂMPENI | EVALUARE | Sturza Ioana |
| Tudor Calin Halalai | XI | LICEUL TEORETIC TEIUȘ | EVALUARE | Suarasan Mihaela |
| Diana-Adriana Onea | XII | COLEGIUL NAȚIONAL „TITU MAIORESCU” AIUD | I-eseu argumentativ | Caizer Daniela |
| George ConstantinDaian | XII | COLEGIUL NAȚIONAL „HOREA CLOȘCA ȘI CRIȘAN” ALBA IULIA | I-eseu argumentativ | Morar Adelina Ileana |
| Alina-Claudia Patranjan | XII | LICEUL TEHNOLOGIC SEBEȘ | I-eseu argumentativ | Crestin Liana Maria |
| Elev | Clasa | SCOALA | Secțiunea | Profesor coordonator |
| Iuliana Florina Mirtan | XII | COLEGIUL NAȚIONAL „DAVID PRODAN” CUGIR | II-materiale de promovare | Rosu Mihaela |
| Adnana Buda | XII | COLEGIUL NAȚIONAL „DAVID PRODAN” CUGIR | II-materiale de promovare | Rosu Mihaela |
| Lucian Nicolae Padurean | XII | COLEGIUL NAȚIONAL „DAVID PRODAN” CUGIR | II-materiale de promovare | Rosu Mihaela |
| Iulia-Elena Tordatfalvi | XII | COLEGIUL TEHNIC AIUD | IV-materiale soft | Ciortea Veronica |
| Maria-Luiza Dinga | XII | COLEGIUL TEHNIC AIUD | IV-materiale soft | Ciortea Veronica |
| Raul Marian | XII | SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX „SFÂNTUL SIMION ȘTEFAN” ALBA IULIA | V-video-artistic | Bolea Nicolae |
| Geanina Madalina Oprita | XII | LICEUL „DR. LAZÃR CHIRILÔ BAIA DE ARIEȘ | EVALUARE | Boldaș Cristina |
| Liviu Mihai Tomus | XII | LICEUL „DR. LAZÃR CHIRILÔ BAIA DE ARIEȘ | EVALUARE | Boldaș Cristina |
| Raluca Cris-Pantea | XII | COLEGIUL ECONOMIC „DIONISIE POP MARȚIAN” ALBA IULIA | EVALUARE | Dogaru Simona |
| Alin-Andrei Stef | XII | LICEUL TEHNOLOGIC SEBEȘ | EVALUARE | Crestin Liana Maria |
| Anamaria Radut | XII | COLEGIUL ECONOMIC „DIONISIE POP MARȚIAN” ALBA IULIA | EVALUARE | Dogaru Simona |
| Barna Alina Maria | XII | COLEGIUL NAȚIONAL „INOCHENTIE MICU CLAIN” BLAJ | EVALUARE | Seicean Daiana |
Valoarea totală a premiilor și subvențiilor acordate este de 1.120.500 lei.
Proiectul are o durată de 5 luni (29.07.2015-28.12.2015), iar valoarea totală eligibilă a proiectului este de 4.384.148.00 lei, din care 3.288.111.00 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă.
Manager Proiect, Inspector Școlar General,
Prof. Ioan Vlașin prof. Marcela Eugenia
Dărămuș

Fii primul care comentează