Stau cu ochii închiși și mă rog. Sunt în capelă iar liniștea și pacea sunt la ele acasă, alături de Dumnezeu. Iar El e alături de mine și eu sunt alături de El.
O chitară se aude de undeva de lângă mine. Niște elevi studiază, lucrează așa cum Dumnezeu lucrează zi de zi în noi, fără să ne dăm seama, fără să Îl băgăm în seamă, fără să mulțumim, de cele mai multe ori, de ceea ce a ieșit bine din mâinile noastre. Controlăm totul, crezând că suntem stăpânii lumii și ai luminii, când de fapt suntem niște copii care plâng și se roagă în genunchi atunci când se lasă întunericul peste ei. Se aud, în continuare, acorduri frumoase, pe alocuri știrbite de elevul care încă nu își stăpânește cântecul. Dar, chiar și așa, cum este acum, nici nu am nevoie să fac un efort sa mă rog, rugăciunea îmi vine de la sine pe muzica asta frumoasă. Și gândurile sunt curate și mă aud așa de bine pe mine. În sfârșit…
Deodată, totul se dărâmă. Cântecul se oprește în mintea mea, este distrus de o lovitură puternică. Melodia continuă dar se aude o altă lovitură. Un alt elev de la seminar bate un covor. Un lucru atât de mărunt lovește puternic și strică orice ritm al melodiei mele interioare și al liniștii care înconjoară capela. Și, de fiecare daăa când studentul lovește coardele, celălalt lovește un covor. Iar ei nici măcar nu știu unul de celălalt. Așa e și în lumea asta acum. Unii oameni cânta și alții lovesc. Și poate că unii nu știu de existenta celorlalți. Își pun o centură a morții în jurul lor și când ajung în mijlocul celor care cântă, își striga dumnezeul lor imaginar și inexistent și se arunca în aer, iar pe ceilalți îi trimit la Dumnezeul meu care există cu adevărat. Se aude un pian, începe și acesta să aducă pe lume o parte a melodiei. Încet-încet, se unește cu chitara și melodia se aude și mai tare. Și mai clar, și mai frumos. Bătăile continuă, exploziile încearcă sa distrugă frumusețea cântecului numit viață. Dar melodia merge înainte și alături de ea se aude acum o voce care întregește totul. Clară, frumoasă, îl laudă pe Dumnezeul meu. Bătăile continua, însă se răresc. Vocea e și mai puternica, bătăile slăbesc. Răul, însă, este prezent încă iar frumusețea melodiei vieții este întreruptă de explozii. Rare, dar reale și dureroase. Melodia e aproape completă, mă rog să dispară Războiul care e acum in lume, însă exploziile sunt tot acolo. Și gata. Dumnezeu a învins. Vine vremea când melodia se aude de la început până la sfârșit fără a fi întrerupta de vreo altă lovitura. Și chiar dacă nu e perfectă, chiar dacă unele note sau măsuri sunt luate greșit, așa cum luăm și noi, de multe ori, greșit calea vieții, melodia vieții se scurge către noi în pace. Prin voia lui Dumnezeu și numai așa. Războiul se va sfârși, răul va dispărea. Sunt tot in capelă și liniștea și pacea sunt iarăși la ele acasă, alături de Dumnezeu. Iar El e alături de mine și eu sunt alături de El. Aproape că îl aud. Gata, acum aud clar…’’Spune-le și celorlalți că Eu îi iubesc…’’
Sărbători liniștite si fericite alături de cei dragi!
Acest articol v-a fost oferit de Aristocrat Boutique
facebook: AristocratBoutique Alba Iulia
Fii primul care comentează