Am găsit prin foldere vechi povestea asta de cînd am mai scăpat de la o nenorocire ca prin urechile acului și am rîs mult. Că așa fac eu, rîd prima de mine. Se întîmpla în noiembrie 2010, cînd încă prezentam știri la o televiziune națională, studioul teritorial. Fotografia datează exact din acea perioadă și am mai rîs una bună cînd mi-am dat seama de potriveală.
16 noiembrie 2010
Dumnezeul meu mă iubeşte. Uneori, parcă în ciuda mea. Azi m-a mai scăpat, razant, de la o moarte. Cam violentă, dar nu aşa ar fi fost toate celelalte de la care m-a salvat?
La o secundă după ce am ieşit din studio s-au prăbuşit luminile. O secundă şi chestia aia uriaşă de fier mi-ar fi căzut direct în cap. M-ar fi zdrobit pe loc.
Evident că acum am filme în cap cu continuarea sad-endingului. Salvare, nino, nino, degeaba. Aş fi fost o moartă extrem de inestetică, cu capul zdrobit! Abia asta nenorocire, moartea deja vine pe locul doi.
Cum s-a vazut însă, tragedia, prin ochii prietenei mele:
– Fa, să îți zic cum era să aproape mor azi, din nou ….
– Ia zi, că mă interesează, te știu inventivă!
– Pe prima pagină a ziarelor ajungeam, ca Mădălina Manole.
– Ia termina cu suspansul! Zi, ce-ai executat?
– Șoc și groază!!! Ucisă în direct de panoul de lumini, care i-a cazut în cap! Practic la o secundă după ce am trecut pe sub el, s-a prăbușit!
Petronela Rotar
Citește continuarea pe acestblogdenervi.ro
Fii primul care comentează