Sâmbătă: Cea de-a doua ediție a concursului de dans sportiv „Cupa Sebeșului”, la Sala de Sport „Florin Fleşeriu”. Vor participa peste 600 de sportivi

afis cupa sebesuluiClubul Sportiv “Samara” Sebeş organizează, în parteneriat cu Primăria Sebeş, Consiliul Local Sebeş şi Centrul Cultural Lucian Blaga, concursul naţional de dans sportiv Cupa Sebeşului, ediţia II. Concursul face parte din calendarul competiţional al Federaţiei Române de Dans Sportiv. Evenimentul se va bucura de un show dansuri standard oferit de Fodor Csanad si Vaszi Reka.

Cea de a doua ediție a Cupei Sebeşului va avea loc sâmbătă, 5 decembrie, începând cu ora 9.30, în Sala de Sport “Florin Fleşeriu” din localitate. La concurs sunt aşteptaţi sute de sportivi, legitimaţi la diferite cluburi din ţară. Cei peste 600 de sportivi care şi-au anunţat deja participarea vor concura la nu mai puţin de 30 de clase.

Clubul Sportiv “Samara” Sebeş, primul club din oraş afiliat la Federaţia Română de Dans Sportiv, și-a luat în serios misiunea asumată de a pune Sebeşul pe harta dansului din România, ca dovadă faptul că acest concurs ajunge la cea de a doua ediție. Este un concurs important, fiecare concurent sau pereche obţinând puncte preţioase pentru clasamentele naţionale.

“Am spus-o și cu alte ocazii. Avem la Sebeş copii şi tineri foarte talentaţi, care au obţinut rezultate deosebite în ultimii ani de zile. Anul trecut am făcut primul pas, de a organiza o competiţie de dans la noi acasă, pentru ca oraşul nostru să fie cunoscut şi prin dans. Am pus Sebeşul pe harta dansului. În acest an continuăm, iar în timp Cupa Sebeșului să devină un eveniment de referință pentru Sebeș și nu numai. Ne bucurăm de sprijinul total din partea primăriei, al consiliului local şi al Centrului Cultural “Lucian Blaga”, cărora le mulţumim. Oraşul nostru va avea parte, din nou, de un concurs de înaltă ţinută”, spune Elena Damian, preşedintele Clubului Sportiv “Samara”.

Mulţumim partenerilor media, care au înţeles să ne sprijine în promovarea acestui eveniment: Ziarul Unirea, Ziarul Sebeşanul, Ştiri şi Reportaje Alba, Pro Alba, Plaiu Luminatu şi Unirea FM.

Vă aşteptăm sâmbătă, 5 decembrie, la Sala de Sport „Florin Fleşeriu” din Sebeş, începând cu ora 9.30.

PROGRAMUL CONCURSULUI:

08.30-09.00 Înscrieri

09.00-09.15 Încălzire

09.30-11.30 Concurs

Solo Fete CH, 4-7 ani, 8-9 ani, 10-11 ani, 12-15 ani

Debutanți CH, 4-7 ani, 8-9 ani, 10-11 ani, 12-15 ani

Debutanți VL,CH, 8-9 ani, 10-11 ani

10.00-11.00 Înscrieri

11.0-11.45 Încălzire

12.00-14.00 Concurs

H 6-9 ani, E 12-13 ani, D 12-15 ani

Prec. CH, 8-9 ani, 10-11 ani,

13.30-14.30 Înscrieri

14.00-14.30 Încălzire

15.00-18.00 Concurs

Prec. VL, Ch, 8-9 ani, 10-11 ani,

Prec. VL, Ch, Jv, 8-9 ani, 10-11 ani,

E 14-15 an, OBL 6-9 ani, OBL 12-15 ani OBS 16-34 ani, Op 12-15 ani La, Op 16-34 ani St

17.00-18.00 Înscrieri

18.00-18.15 Încălzire

18.30-18.45 Deschiderea Oficială

18.45-21.30 Concurs

H-10-11 ani, H 12-15 ani, E 6-11 ani, OBS 6-9 ani, OBS 12-15 ani, OBL 16-34 ani, Op 12-15 ani St, Op 16-34 ani La

Președintele juriului: Valeria Mangra – Oradea, observator federal: Monica Cozea – Cluj-Napoca, iar directorul concursului este Alexandru Acs – Cluj Napoca.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*