Șase este numărul imobilelor pe care le deținea primarul Klaus Iohannis înainte de a deveni președintele României. De miercuri, numărul acestora este doar patru: Curtea de Apel Brașov a decis irevocabil că cel mai valoros imobil trebuie dat înapoi statului, scrie evz.ro.
”Respinge recursul formulat de recurenţii pârâţi Lazurca Georgeta, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 a Tribunalului Braşov, pe care o menţine”, se arată în hotărârea dată de Curtea de Apel Brașov în după-amiaza zilei de joi. Potrivit aceleași surse, Decizia atacată de familia prezidențială anulează contractul de vânzare-cumpărare, prin care Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au devenit unii proprietari ai celor 166 de mp pe care îi măsoară o parte din imobilul situat în Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 29. Situat chiar în zona pietonală a centrului istoric al Sibiului, Iohannis a găsit rapid chiriași: este vorba de banca Raiffeisen, de la care primarul (în acea vreme) Sibiului a încasat 30.000 de euro în 2001. Suma reprezenta chiria în avans pe trei ani. Din acești bani, în 2007, Iohannis a mai cumpărat două case, tot în Sibiu, situate la câteva sute de metri de locuința sa.
”Ministerul să recupereze chiriile de la președinte”
Klaus Iohannis și soția sa au devenit proprietari ai imobilului în discuție în 1999. Raiffeisen a închiriat parterul în 2001, an în care au început și procesele împotriva actualei familii prezidențiale. Procesele au fost deschise de sibienii care, în baza Legii 112/1995, au cumpărat locuințele în care stăteau în calitate de chiriași. Cum familia Iohannis a devenit proprietară, respectivele familii s-au trezit că nu mai au casă. ”Vă dați seama, a fost un proces care durează de 14 ani. Unul dintre cei care au deschis procesul, Oargă, a și decedat între timp”, spune Marius Albin Marinescu. Acesta deținea o bibliotecă ce funcționa cu chirie în casa care a devenit proprietatea familiei Iohannis. În procesul încheiat la Brașov a avut calitatea de intervenient. ”Acum, imobilul respectiv rămâne succesiune vacantă, pe care să o administreze Ministerul Finanțelor. Acest minister trebuie să recupereze chiriile încasate de familia Iohannis, chirii încasate în calitate de proprietar impostor”, arată Marius Albin Marinescu.
Potrivit unei anchete realizată de Rise Project, valoarea totală a chiriilor încasate de familia prezidențială pe urma imobilului din centrul Sibiului este de aproximativ 300.000 de euro.
O istorie care începe în anii ‘70
Imobilul din centrul a făcut parte din averea soților Maria și Eliseu Ghenea, născuți în comuna Porumbacu de Jos (județul Sibiu). După decesul acestora, în anii ’70, averea le-a trecut în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care a decedat câțiva ani mai târziu, fără a avea copii. Prin urmare, și casa de pe strada Nicolae Bălcescu, din Sibiu, a trecut în proprietatea Statului Român. În 1997, imobilul din centrul Sibiului a fost cumpărat de chiriași. Doi ani mai târziu, contractele de vânzare-cumpărare ale acestor foști chiriași au fost anulate de instanță, la cererea lui Ioan Baștea, care a arătat că este fiul lui Nicolae Baștea, nepot al soților Ghenea. După anularea acestor contracte, casa ajunge în proprietatea familiei Johannis, care cumpără și părțile de proprietate ale urmașilor lui Nicolae Baștea. Foștii chiriași, rămași fără locuințe, pornesc procese pentru anularea actelor care au dus la noua stare de fapt. Procesele nu s-au încheiat nici în ziua de azi.
Subiecte de dosare penale
Ioan Baștea a devenit proprietar al casei din centrul Sibiului, alături de soacra și soția primarului Klaus Johannis, ca urmare a moștenirii lui Nicolae Baștea, certificată de instanțele de la Sibiu. Acest lucru a fost făcut și pe baza unor adeverințe emise de secretarul primăriei din Porumbacu de Jos, care certifica legăturile de rudenie între familiile Baștea și Ghenea. Aceste adeverințe au făcut și obiectul unor dosare de urmărire penală, la care au lucrat procurorii din Alba-Iulia și Sibiu. Aceștia au stabilit că adeverințele emise de secretarul primăriei din Porumbacu de Jos nu corespund întru totul realității, deoarece relația de rudenie a lui Baștea nu ar fi fost cu ambii soți Ghenea, ci doar cu unul. ”Baștea Nicolae era rudă doar cu numita Ghenea Maria, soția precedată a defunctului Ghenea Eliseu”, au stabilit în 2003 procurorii, care au decis neînceperea urmăririi penale în cazul celorlalte persoane implicate, de la notar, avocați, la familia primarului Sibiului.
Certificat de moștenitor anulat
Pe tema certificatului de moștenitor a lui Nicolae Baștea au fost demarate și procese civile, care s-au încheiat acum aproape zece ani în cadrul unui proces înregistrat pe rolul Tribunalului Brașov. Certificatul a fost declarat nul. ”Motivele reținute de instanță, pentru care s-a desființat certificatul de moștenitor au fost aceleași cu cele invocate în prezenta cauză și anume încălcarea normelor de competență teritorială absolute de către biroul notarial care l-a emis și lipsa relației de rudenie între ultimii doi defuncți – Ghenea Eliseu și Baștea Nicolae”, se arată în cea mai recentă hotărâre judecătorească, cea a Tribunalului Brașov. Notarul public unde a fost întocmit certificatul de moștenitor este Gabriel Bucșă, din Sibiu, instanța considerând că în această situație competența ar fi trebuit să revină unui notar din Brașov.
Lungul șir al proceselor
Pe tema imobilului de pe strada Nicolae Bălcescu au fost pornite zeci de procese, în care instanțele au dat decizii diferite, spețele judecate fiind extrem de tehnice. Spre exemplu, printre primele procese în care familia primarului Klaus Johannis a fost trimisă în judecată a început în 2002, sentința Judecătoriei Sibiu fiind pronunțată în noiembrie 2004. Atunci, familiile foștilor chiriași au cerut anularea actelor prin care imobilul de pe strada Nicolae Bălcescu au ajuns, în cele din urmă, în proprietatea familiei primarului Sibiului. Abia în mai 2014, Tribunalul Brașov – judecând un apel civil al foștilor chiriași – decide că familia primarului Johannis nu mai are un contract de vânzare-cumpărare valabil. ”Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii Oargă Ana, Oargă Ioan şi Antonescu Elisabeta în contradictoriu cu pârâţii Johannis Carmen Georgeta, Johanis Klaus Werner, Lăzurcă Georgeta , Baştea Ioan decedat, moştenitor fiind Baştea Rodica şi Statul Român prin Municipiul Sibiu prin Primar.Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 924/01.06.1999 de BNP Bucșă Radu Gabriel, încheiat între pârâţii Baştea Ioan – decedat, moştenitor fiind Baştea Rodica, în calitate de vânzător, şi Johannis Carmen Georgeta şi Johannis Klaus Werner, în calitate de cumpărători”, se arată în decizia luată pe 16 mai 2014. Decizia a fost atacată cu recurs de primar, iar recursul a fost respins, joi, de Curtea de Apel.

Fii primul care comentează