Cealaltă Capitală

25 septembrie 2015 Redacția ProAlba Timp liber 0

E foarte cald. Atât de cald încât îmi întorc perna sub cap din două în două minute, ca să îmi răcesc obrazul fierbinte. Transpir şi simt cum spatele îmi arde pe salteaua cu aer pe care dorm. Îmi arde spatele, efectiv, şi nu mă pot odihni. Noaptea e întreruptă de urletul unui drogat care îşi băga, de vreo oră, după ceasul meu intern, în toţi sfinţii şi mamele din lume. Înjurătura îmi rămâne obsesiv în minte şi o repet încontinuu, probabil dedicată lui, pentru că mi-a rupt somnul în multe bucăţele mici şi nu mai pot adormi. Iar întorc perna şi, o dată cu ea, ascund şi urletele nebunului. Respir greu şi simt că nu mai am aer. Şi o ţin tot aşa până aud primele pocnete ale şinelor pe care circulă tramvaiul. Primul de dimineaţă. Care anunţa alte şi alte tramvaie în urma lui. S-a dus la dracu’ somnul meu. La semafor, oprim în spatele unei maşini. O fată frumoasă, brunetă, cu o cafea aburindă în mâna stă de vorbă cu doi tineri din maşina din faţa noastră. Râde frumos, nu obscen, vorbeşte cu ei şi gesticulează. Noi nu auzim ce vorbeşte. Din fericire. Se face verde, dăm să pornim. Maşina din faţa noastră pune avariile şi trage pe dreapta. Conversaţia lor continuă. Aproape au bătut palma. „Tati, ce face fată aia?”. „Nu ştiu, vorbeşte cu cineva din maşină”. Îi lăsăm în urmă. Îmi dau seama ce e. Şocant. Pentru mine, cel puţin. Era tânără, frumoasă, are tot viitorul în faţă. Imaginea ei nicidecum nu bate cu ceea ce face ea în realitate. E prea mare oraşul ăsta. Prea plin de… Căutam anticariate dis de dimineaţă. Ajungem în zonă, intrăm. Nu au curent. Vânzătoarea, o scârbă scârbită de viaţă şi de ceilalţi, nu vrea să noteze pe o hârtie ce vinde. Nu cumpărăm nimic. Ieşim. Nu e curent nici pe stradă. Văd un grup de tineri tatuaţi, îmbelciugaţi şi îmbrăcaţi bine, zgomotoşi. Apoi văd berile negre, miros alcoolul ieşind din ei. Aud cuvinte ca „drogaţi”, „au ieşit ca şoarecii din club”, „nu au curent” şi fac legătura. Oau, noi la ora zece ne căutăm o cafenea şi ei tocmai ieşeau la lumină forţaţi de întunericul unui bar şi de pofta de alcool. Poate că şi ei au păţit ca şi noi. Nu vroia barmaniţa să îi scrie pe hârtie. Îs şi ăştia un fel de vampiri, dar care beau alcool. E şi ăsta un sânge al lor, numai bun de supt. Se circulă haotic. Se aud claxoane. Înjurături. Manele. Oameni foarte coloraţi. Chinezi, englezi, români, ţigani, italieni. Fiecare cu muzica lui şi cu înjurătura lui. Oameni prost îmbrăcaţi pe lângă oameni frumos îmbrăcaţi. Chinezi cu tablete mari căutând de mâncare şi șaormerii cu faianţă albă din care se aud manele. Amestec de magazine de lux, tonete cu plăcinte şi un centru vechi plin de lucruri noi, chicioase şi zgomotoase. Plecăm din Capitala cea mare şi ajungem acasă, în Capitala cea mică. Aici e răcoare. Aici e bine, linişte, oamenii parcă nu au claxoane şi nu se aud manele. Oamenii de aici vorbesc aceeaşi limbă şi fac asta în linişte, sunt mai calmi şi mai răbdători. Şi centrul nostru vechi e vechi şi liniştea e linişte chiar şi când oamenii se strâng laolaltă. Suntem în Alba Iulia. Cealaltă Capitală. Bucură-te de ea şi nu te mai da victimă că stai „la ţară”!