Sâmbătă: Se dă startul celei de-a doua ediții a „Alba Iulia City Race”. La start sunt așteptați peste 800 de sportivi

alba iulia city race 57Sâmbătă, 14 martie, la Alba Iulia se va da startul celei de-a doua ediții a evenimentului atletic „Alba Iulia City Race”. Ambasadorul acestei ediții a fost desemnat  Marian Oprea, declarat cel mai bun atlet român în 2013, vicecampion olimpic în proba de triplu salt. Probele din cadrul competiției, la care sunt așteptați peste 800 de participanți, vor fi aceleași ca și anul trecut și anume:

Semimaraton –  pe distanța de 21 km cu o diferență de nivel de 700 m,

Cros – pe distanța de 10 km cu o diferență de nivel de 300 m,

Kids Race – destinată copiilor pe distanța de 2,6 km (în interiorul șanțurilor cetății).

În 2014, la această competiție prin care Alba Iulia devine un reper semnificativ pe harta competițiilor de valoare din țară, au fost prezenți în jur de 600 de competitori.

Deși înscrierile pentru această ediție s-au încheiat, se mai pot face înscrieri și la fața locului, vineri și sâmbătă. Doritorii nu vor primi tricoul din kitul de participare, dar toate celelalte beneficii sunt neschimbate.

Citește și Foto: Succes pentru „Alba Iulia City Race”. Vezi cine a urcat pe podium

„Scopul nostru principal este acela de a atrage cât mai mulți oameni spre alergare. În ultimii ani, din ce în ce mai multă lume aleargă și în țara noastră, dovadă participarea destul de numeroasă la prima ediție Alba Iulia City Race. Încet, încet, societatea se schimbă și lumea începe să simtă nevoia unui regim de viață sănătos iar alergarea este sportul care poate fi practicat de oricine, fiecare la nivelul la care își dorește. Provocarea noastră pe termen lung, este însa, ca la fiecare început de an, în martie, Alba Iulia să devină prin aceasta competiție, măcar pentru o zi, capitala atletismului românesc.”, spun organizatorii.

Mai multe despre „Alba Iulia City Race”, traseele și regulamentul, le puteți găși AICI.

alba iulia city race

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*