Potrivit poliției, bărbatul, în vârstă de 94 de ani locuia singur în comuna Meteș. Cel mai probabil a vrut să facă focul în casă și, din nefericire, a fost cuprins de flăcări. Trupul său fără viață a fost găsit de un nepot, venit în vizită. Legiștii au stabilit că moartea bătrânului a survenit în urma arsurilor multiple.
Raportul politiei in acest caz: La data de 14.02.2015, la orele 12,30, poliţiştii Postului de Politie Meteş au fost sesizaţi de către un bărbat din Alba Iulia cu privire la faptul că l-a găsit pe bunicul său decedat, în bucătăria casei sale din Meteş, unde locuia singur.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că B.I., de 94 de ani, din comuna Meteş, ar fi încercat să aprindă focul în sobă, împrejurare în care hainele i-au luat foc şi au ars mocnit, provocându-i mai multe arsuri la nivelul membrelor inferioare. Incendiul nu s-a extins la bunurile din locuinţă şi s-a stins înainte ca cineva să intervină.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Alba, iar în urma efectuării necropsiei s-a stabilit că moartea vârstnicului a fost violentă şi s-a datorat şocului combustiţional, consecinţă a arsurilor de gradul I şi II suferite.

Fii primul care comentează