Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au identificat-o pe C.S., de 42 de ani, din comuna Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa, care este bănuită de comiterea unei fapte de înşelăciune. În sarcina acesteia s-a reţinut că la data 8 ianuarie 2015, în jurul orelor 12.15, a solicitat casierului unei societăţi comerciale din Alba Iulia, să-i schimbe 9 bancnote de 200 de lei în bancnote de câte 100 de lei. După efectuarea schimbului de bani, femeia s-a răzgândit, solicitând să-i fie restituite bancnotele de 200 de lei însă când a restituit bancnotele de 100 de lei, a restituit cu 8 mai puţine. Faţă de C.S. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune dar şi în vederea recuperării prejudiciului şi stabilirea întregii sale activităţi infracţionale.

Fii primul care comentează